In lipsa culesului, roii se stimuleaza administrandu-se sirop de zahar in hranitor, seara la fiecare 2-3 zile. Roiul astfel format primeste o matca imperecheata, in cusca cu dop din serbet sau foaie de fagure artificial perforat ori se aplica o botca gata de eclozionare, pe fagurii din centrul cuibului, imediat sub speteaza de sus a ramei. Este necesara o atentie sporita atunci cand la formarea roiurilor se scot fagurii cu puiet, pentru a nu se ridica din greseala una din matcile familiilor donatoare respective.

Metoda se preteaza a fi folosita foarte bine in primavara, inaintea culesului de la salcam, cand familiile sunt foarte populate si in stupi exista 7-8 faguri cu puiet pe rama mare. Spre a evita intrarea in frigurile roitului, se poate aplica aceasta metoda pentru formarea de roi sau nuclee si introducerea in familia de baza a unor faguri artificiali in locul celor cu puiet. Cand roii se formeaza spre toamna, dupa culesul de la floarea-soarelui, trebuie sa aiba 6-8 rame cu puiet, ajungand astfel rapid la nivelul de putere al familiilor de baza. 

Roirea artificiala prin divizare
Consta in formarea unui roi artificial dintr-o familie puternica, sanatoasa si productiva, prin divizare. Se aduc doi stupi goi de o parte si de alta a stupului in care se afla familia ce urmeaza a fi divizata. Fagurii cu albine, puiet si provizii se impart egal intre cei doi stupi, fara a tine seama in care a ramas matca.

Stupul golit in care a stat familia de baza se indeparteaza. Cei doi stupi cu urdinisurile apropiate, unul la stanga, altul la dreapta, se aseaza unul langa altul pe locul stupului golit, pentru ca albina culegatoare sa se imparta egal intre cei doi stupi. Familia ramasa fara matca va primi una imperecheata in colivia cu dop de serbet, ori foaia de fagure artificial perforat, sau o botca gata de eclozionare.

Treptat, cei doi stupi se departeaza zilnic cate putin, cam 20 cm/zi, pana ajung pe locul destinat fiecarei familii. Unii apicultori , mai ales cei incepatori , folosesc o varianta simplificata a metodei , lasand stupul fara matca sa-si creasca singur regina, din botci de salvare . Aceasta varianta trebuie insa abandonata , datorita perioadei mari in care cresterea de puiet este stopata (pana la imperecherea noii matci ).


Roirea artificiala prin golirea de puiet a familiei de baza
Este o metoda folosita cu reale avantaje in conditiile in care Varroa jacobsoni afecteaza – alaturi de viroze – din ce in ce mai mult albinele, diminuand puterea si capacitatea productiva a familiilor. Imediat ce culesul de la salcam s-a terminat, din familia de baza se scoate tot puietul capacit si necapacit, lasand familia cu matca si albina culegatoare.Daca familia de baza ramane prea slaba se pot lasa 1-2 faguri cu puiet necapacit.

Sesizand absenta puietului, matca cauta sa modifice starea anormala si insamanteaza rapid 3-5 faguri cu puiet, in functie de perioada calendaristica la care ne aflam si de albina acoperitoare de care dispune familia. Ramele cu puiet si albina acoperitoare care au fost scoase din famila de baza se aseaza in una sau mai multe ladite in functie de numarul ramelor de puiet, formand noi unitati biologice (roi). Roiurilor li se altoieste cate o botca gata de eclozionare astfel ca pana la imperecherea tinerei matci, intreg puietul sa eclozioneze.

Astfel la familia de baza, cat si la roi cand nu mia exista puiet capacit se executa rapid tratamentul cu Varachet conform prospectului, pentru a surprinde intreaga populatie de Varroa jacobsoni libera pe faguri. La culesul urmator sau in toamna, daca dezvoltarea separata a roiului si a familiei de baza nu a fost satisfacatoare, se unifica formand astfel o familie foarte puternica, pentru un cules tarziu sau pentru iernare fara pierderi.

Metoda dublarii efectivului familiilor de albine
Este o metoda expusa de Ioan Stancu si care are drept scop inmultirea familiilor de albine prin dublarea efectivului, valorificand superior culesurile, in paralel cu combaterea acarianului Varroa. Imediat ce s-a terminat recoltarea de miere la culesul de salcam , se procedeaza la impartirea familiilor de albine in doua unitati biologice. Aceasta o realizam in scopul inmultirii, dezvoltarii accelerate si efectuarii unor tratamente eficiente cu Varachet in perioada de dezvoltare maxima a puietului in familie, deci si a parazitului.La stupul multietajat, se ridica toate ramele cu puiet capacit si necapacit in corpul 2 sau 3, dupa caz. Se lasa in corpul o matca stupului cu o rama cu puiet necapacit cat mai tanar posibil.

Corpul 1 se separa de cele superioare cu ajutorul unui podisor cu urdinis lateral. La corpul superior se da o botca. Se executa tratamentul cu Varachet la corpul 1 inferior in care a ramas matca si aceasta cat mai repede posibil. Aici matca va cauta sa-si refaca puietul in cel mai scurt timp, vietuind ca o familie de sine statatoare, beneficiind si de toata albina culegatoare care se intoarce la vechiul urdinis. In corpul superior, dupa ce albina culegatoare s-a intors in vechea familie, se strange cuibul pe ramele cu puiet si albina acoperitoare. Matca tanara, dupa ce s-a imperecheat incepe sa insamanteze fagurii din care a eclozionat puietul.

Cand intreg puietul a eclozionat si puietul matcii tinere nu a apucat sa fie capacit, se executa tratamentul cu Varachet in corpul superior. Cu cel putin 10 zile inainte de cules, se ridica podisorul dintre corpuri ce separa cele doua familii. Se ia una dintre matci cu 1,2,3 rame de puiet necapacit si se aseaza intr-o lada noua sau intr-un corp superior ca roi de sine statator. Se poate chiar valorifica una din matci scotandu-se apoi podisorul dintre corpuri si formandu-se astfel o familie foarte puternica capabila sa valorifice culesul urmator. Familia de baza ramane de obicei cu matca tanara si intraga familie din corpul inferior la care se adauga puietul si albina culegatoare de la familia din corpul superior de la care s-a scos matca cu 1,2,3 rame cu puiet si s-a facut roiul de sine statator.

Acest roi se va dezvolta cat mai bine pana la intrarea in iarna prin valorificarea culesurilor urmatoare si stimulare permanenta. In mod asemanator se procedeaza si la familiile intretinute in stupi orizontali si verticali impartindu-se familia cu ajutorul unei diafragme si practicarea unui urdinis lateral.

ROIREA ARTIFICIALA
Roirea artificiala a albinelor are menirea sa inlature toate neajunsurile roirii naturale. Ea se efectueaza la timpul potrivit si ne permite sa efectuam o selectie a materialului biologic,evitand riscul unor pierderi de roi pe care nu-i putem supraveghea si recupera. Se poate afirma ca evitarea completa a roirii este destul de dificila,insa exista o serie intreaga de operatiuni preventive care pot evita sau reduce mult roirea naturala.

Pentru aceasta este necesar sa cunoastem temeinic cauzele care determina roirea si masurile care urmeaza a fi luate pentru prevenirea roitului. In practicarea unei apiculturi moderne se recomanda sa intretinem numai familii puternice cu matci tinere si de mare productivitate.Pentru a evita roitul natural trebuie sa retinem faptul ca este mai usor de prevenit decat de combatut acest instinct atunci cand familia de albine intra in frigurile roitului.

Principalele cauze care determina roirea sunt: suprapopularea stupilor,deci aglomerarea cuibului,ventilatia necorespunzatoare a acestora,expunerea lor la soare si supraincalzirea acestora prin insolatie,aparitia unei necorespondente intre cantitatea de albine tinere care pot hrani puietul si cantitatea de puiet pe care ele trebuie sa-l hraneasca,glandele salivare ale acestor albine pot secreta laptisor, dar nu au suficiente larve pe care sa le poata creste,faguri insuficienti sau necorespunzatori pentru depunerea oualelor, lipsa de spatiu pentru cladirea fagurilor,predispozitia ereditara si alti factori care constituie tot atatia excitanti interni sau externi care favorizeaza roitul.

A stabili care dintre aceste cauze are cea mai mare importanta pentru manifestarea instinctului de roire este foarte greu,putandu-se analiza numai fiecare in parte si sintetiza corelatia care exista intre ele.

- Stupi de mare capacitate - Este necesar sa se asigure in primul rand folosirea de stupi sistematici cu un spatiu corespunzator a caror volum poate fi marit dupa nevoie astfel ca matcile sa aiba posibilitatea nelimitata de a depune oua evitandu-se blocarea cuibului.In functie de cules se face largirea periodica a cuibului cu noi rame si faguri artificiali.Daca primavara nu avem faguri suficienti se limiteaza ponta matcii si aceasta lipsa duce si la diminuarea culesului.Calculele au aratat ca la un spor zilnic de 1 kg a capacitatii de prelucrare si depozitare a nectarului sunt necesari 2-3 faguri,iar la un spor zilnic de 8 kg vor fi necesari 15-20 faguri.

- Amplasarea stupilor - Este indicat ca stupii sa fie amplasati la umbra in perioada de maxima insolatie(orele 12-17)deoarece supraincalzirea favorizeaza instinctul de roire.Este bine ca stupii sa fie vopsiti in nuante deschise la culoare pentru a nu atrage caldura razelor de soare.

- Culesul nectarului si polenului - Sunt elemente care actioneaza ca stimulenti,determinand o mai buna hranire a matcii,o mai buna depozitare a nectarului si polenului care produc caldura in stup,contribuind la cresterea puterii familiei.Un cules intensiv de rapita timpurie poate constitui cauza principala a roirii daca apicultorul nu intervine la timp.De asemenea in perioadele lipsite de cules este bine sa practicam stuparitul pastoral.

- Aglomeratia de albine tinere - Existenta unui numar excesiv de albine tinere indeamna familia sa inceapa pregatirile de roire prin cladirea de botci pe faguri in care matca depune oua din care vor ecluziona viitoarele matci.Familia respectiva trece prin frigurile roitului mai ales in cazul unei perioade mai lungi de timp nefavorabil.

- Lipsa de spatiu si ventilatie - Aglomeratia si caldura cuibului fac ca activitatea albinelor ventilatoare sa nu mai fie intodeauna pozitive si suficient de eficace,predispunand familia de albine la roire.In timpul culesului se recomanda deschiderea mare a urdinisurilor si asigurarea ventilatiei.

- Blocarea cuibului cu miere si pastura - La un cules intensiv de nectar si polen cand cuibul nu este corespunzator marit acesta se blocheaza iar matca nu mai are celule goale pentru a depune oua diminuandu-se activitatea albinelor si favorizand roirea.

- Excesul de laptisor de matca - Producerea laptisorului de matca destinat hranirii larvelor de albine in primele trei zile de viata daca este tulburat de prezenta unui numar mare de albine lucratoare care nu pot sa transmita produsul lor larvelor,acestea ajung sa cladeasca botci in care depoziteaza hrana glandulara stimuland roirea.mentinerea unor familii puternice cu multe rame cu puiet necapacit reprezinta o metoda eficienta de prevenire a roitului.

- Varsta matcii - S-a constatat ca matcile batrane au tendinta mai mare de roire de unde concluzia de a detine cat mai multe matci tinere selectionate din cele mai bune familii de albine.

- Carenta de feromoni a matcii - Se cunoaste faptul ca glandele mandibulare ale matcii produc o secretie denumita “substanta de matca” dupa care albinele percep si recunosc matca stupului.Cat timp albinele primesc o cantitate determinata din aceasta substanta,totul este normal,cand aceasta cantitate insa se reduce,albinele hotarasc inlocuirea matcii.acest fenomen se produce fie din cauza imbatranirii matcii cand se diminueaza si secretia de feromoni fie si la unele matci tinere din cauza suprapopularii stupului care determina reducerea cantitatii de feromoni primiti.Rezultatul este acelasi:cladirea de botci.

Cum intrerupem roitul albinelor
Aparitia botcilor intr-un numar mare este un semn sigur a roirii si numai prin distrugerea lor sistematica se poate impiedica roirea.Aceasta operatie este grea si anevoioasa cerand un control atent al tuturor ramelor si o mare atentie in depistarea si distrugerea botcilor deoarece daca ramane o botca ascunsa,neobservata,toata operatiunea devine inutila.Operatia se repeta la 10 zile si apoi din nou la 7 zile pentru distrugerea noilor botci cladite intre timp.Cand aceasta operatie se efectueaza in ajunul recoltarii productia de miere scade mult,fiindca familia de albine este in frigurile roitului iar metoda de intrerupere a roitului prin distrugerea botcilor contribuie la prelungirea acestei stari,de unde concluzia ca este mai usor sa prevenim decat sa combatem acest instinct puternic.

Metode de roire artificiala a albinelor
Roirea artificiala inlatura toate neajunsurile roirii naturale care este mai complexa si cere un volum mare de munca.Roirea artificiala usureaza munca si contribuie la sporirea productiei de miere.In literatura de specialitate sunt descrise toate metodele de formare a roilor artificiali.Aici insa vom descrie doar cateva(cele mai simple si eficace),folosite atat in stupine de amatori cat si in stupine ale profesionistilor:

- Roirea artificiala prin divizare albinelor - Aceasta este cea mai simpla metoda de inmultire artificiala a albinelor si se practica cu rezultate foarte bune in stupinele cu un numar mic de familii.Cu aceasta metoda se obtine dublarea efectivului,apicultorul ajungand intr-un timp relativ scurt sa-si formeze o stupina adevarata,dimensionata dupa dorinta.In zona de stepa,divizarea se face dupa ce culesul la salcam a fost facut,iar in zona de munte-deal in prima jumatate a lunii mai.In acest fel noile familii participa la culesurile ce urmeaza si isi asigura o dezvoltare corespunzatoare.

Divizarea familiilor se executa in zilele calduroase cand albinele executa zboruri intense.Cu scopul de a forma familia noua,se aduce langa familia ce urmeaza sa fie divizata un stup gol in care se trec jumatate din fagurii cu albine,puiet si miere a familiei de baza.Cu ocazia divizarii familiei se cauta matca pentru a se stabili in care stup a ramas.Dupa aceasta operatie cei doi stupi se aseaza departati intre ei,de o parte si de alta a locului in care a fost urdinisul familiei din care s-a format familia noua.Albinele culegatoare,pe masura ce se inapoiaza de la cules,se impart aproape egal in cei doi stupi.In cazul in care se constata ca albinele populeaza mai bine unul din stupi,acesta se poate indeparta putin pentru ca repartizarea albinelor sa se faca cat mai egal.

Spre seara,in familia orfana se introduce,intr-o colivie,o matca imperecheata sau neimperecheata.In cazul in care lipsesc matcile de rezerva dupa 24 de ore,in diviziunea ramasa orfana se introduce o botca matura.Dupa imperecherea matcii si inceperea depunerii oualelor, familia nou-formata se dezvolta dupa tehnica obisnuita in vederea valorificarii culesurilor.Folosind acest procedeu de inmultire a albinelor se realizeaza un spor efectiv de 100%.

- Roirea artificiala prin stolonare colectiva a albinelor - Presupune ridicarea a cate doi faguri cu puiet si albina de la fiecare familie de baza.Aceasta face ca puterea familiilor donatoare sa nu fie influentata.Cu cat roiurile se formeaza mai tarziu vor trebui sa fie mai puternice. Pentru ca iernarea sa decurga in conditii bune se impune ca pana in toamna sa atinga parametrii cantitativi ai unor familii de albine normale.

- Se scoate din fiecare familie donatoare cate una sau doua rame cu puiet capacit bine acoperite de albine.Se va urmari sa nu se ridice din greseala si matca.Ramele se aseaza in stupul ce va gazdui roiul. In timpul formarii roiului,urdinisul stupului se tine inchis pentru a se evita depopularea.in general,roiul se formeaza din 4 rame bine acoperite de albine,din care doua cu puiet si doua rame cu miere si pastura.Dupa cateva ore,in roi,sub protectia coliviei,se introduce o matca tanara imperecheata.In lipsa unui cules de intretinere se va hrani stimulent cu cate 300 g sirop de zahar in concentratie de 1/1 sau 1/2.

ROIREA NATURALA
Prin roirea naturala a familiilor de albine se intelege actiunea prin care matca,o parte din albine si trantori parasesc stupul si dau nastere la un roi natural.In functie de ordinea in care ies din stup roiurile se impart in:roiuri primare,care se caracterizeaza prin aceea ca albinele parasesc stupul cu matca varstnica si roiuri secundare si tertiare cand albinele parasesc stupul cu matci tinere neimperecheate.Legat de data cand parasesc stupul,roiurile se impart in : timpurii,atunci cand familiile roiesc la inceputul lunii mai si roiuri tarzii,cand familiile roiesc in luna iulie.

Obisnuit,roiurile naturale parasesc stupul in zilele calduroase si cu timp frumos,intre orele 11-15.Dupa ce matca iese din stup insotita de albine,roiul se invarteste in apropierea stupinei si cauta un loc potrivit de care sa se prinda.Roiul primar cu matca varstnica,spre deosebire de roiurile secundare si tertiare,nu se indeparteaza prea mult de stupina si dupa ce se aseaza pe crengile unor copaci ramane linistit timp de cateva ore.

Dupa prinderea roiului acesta se lasa sa se linisteasca intr-un loc racoros si spre seara se scutura direct intr-un stup nou,pregatit in acest scop.Stupul in care se introduce roiul se echipeaza cu faguri artificiali si i se asigura o hranire suficienta pentru a putea incepe cresterea puietului. Dupa 2-3 zile roiul se controleaza,se verifica prezenta matcii si se organizeaza cuibul urmarindu-se ca albinele sa cladeasca in timp cat mai scurt fagurii artificiali introdusi pentru a asigura spatiul necesar.

Fagurii familiei care a roit se verifica imediat dupa iesirea roiului si se distrug toate botcile cu exceptia celei mai mari,iar cuibul se reorganizeaza lasandu-se in stup numai fagurii ocupati de albine.Prin distrugerea botcilor se urmareste sa se impiedice roirea in continuare a familiei si sa se evite in acest fel slabirea acesteia.Roirea naturala a familiilor de albine in preajma culesului principal impiedica realizarea unor productii corespunzatoare de miere marfa datorita slabirii familiilor care au roit.

Ingrijirea roiurilor 
Dupa ce am format roiurile trebuie sa ne canalizam eforturile in doua directii:una este aceea de asigurare a puterii acestora iar a doua de asigurare a rezervelor de hrana.Pana la intrarea in iarna toate trebuie sa aiba cel putin 0,8-1kg albine si in faguri rezerve de miere de 10-12 kg.In vederea ajungerii la acest deziderat se iau urmatoarele masuri:
- La formarea roiurilor cu albine tinere(unde lipsesc culegatoarele)se administreaza in faguri apa.
- Se urmareste ca roiurile formate cu matci neimperecheate(sau botci)sa aiba in cat mai scurt timp matci imperecheate.
- Roiurile care se depopuleaza dar sunt dotate cu o matca valoroasa se ajuta periodic cu puiet capacit.
- Se asigura matcilor fagurii necesari depunerii oualelor si dezvoltarii activitatii.
- Se asigura existenta de culesuri abundente,iar in perioadele dintre ele roiurile sa fie hranite stimulent.

Respectarea termenelor prevazute pentru executarea lucrarilor si ingrijirea atenta a roiurilor dupa formare,asigura dezvoltarea corespunzatoare a acestora in cursul sezonului.Astfel acestea vor intra in iarna puternice urmand ca in sezonul urmator sa fie incluse in grupa familiilor de baza. Roiurile care nu au ajuns la o dezvoltare corespunzatoare se desfiinteaza,iar albinele,puietul si rezervele de hrana se folosesc la intarirea celorlalte roiuri.

Pregatirea vetrei stupinei
Pe la inceputul lunii martie(functie de starea vremii)demaram primele actiuni :
- curatam si imprastiem zapada pentru ai grabi topirea, adunam si inlaturam crengile, frunzele si in general toate resturile, urmarind o igienizare totala
- asezam stupii pe locurile definitive, functie de sistemul ales, urmarind ca urdinisurile sa fie orientate spre sud-est si albinele sa beneficieze de caldura soarelui
- curatam prin urdinis( cu o sarma) stupii de albine moarte si alte resturi ; acestea se vor arde neaparat
- instalam sau reorientam gardurile de protectie pentru a feri albinele de vanturile reci ale inceputului de primavara

Supravegherea zborului de curatire
In timpul iernii datorita faptului ca albinele nu au mai putut iesi din stup, au acumulat in intestine reziduri care acum trebuie eliminate. De aceea in primele zile calduroase( temperatura ajunge la peste 15 grade C), trebuie sa stimulam efectuarea acestor zboruri de curatire. Daca inca mai este zapada pe vatra stupinei este recomandat sa intindem paie pe jos. Urdinisele se vor deschide larg iar capacele se vor salta pentru ca razele soarelui sa incalzeasca podisorul stupului. Tot acum unii dintre stuparii cu experienta mai fac o lucrare importanta : introduc in mijlocul cuibului un fagure gol, bine cladit, in care toarna 1-2kg de sirop de zahar caldut. Cand observam ca zborul de curatire a fost facut de totalitatea familiilor, reducem urdinisele la 3 cm si bineanteles asezam capacele care au fost saltate.

Primul control si stramtorarea cuiburilor
Profitand de una din zilele calduroase executam primul control de primavara, in care vom evalua starea familiilor de albine, operatiune dublata de o stramtorare a cuibului. La deschiderea stupului constatam :
- prezenta hranei care exista in faguri, stiind ca o rama standard contine 3,5kg miere pe ambele fete
- prezenta matcii, dupa puietul de pe fagurii din mijlocul cuibului ; daca puietul nu exista totusi nu trebuie sa ne ingrijoram : unele matci isi incep mai tarziu ouatul si de aceea este necesara repetarea controlului dupa o saptamana, pana cand tragem o concluzie corecta.

Tot in timpul acestui control, scoatem din stupi fagurii mucegaiti, cu pete de diaree, si pe cei ce contin multe celule de trantori. S-a constatat ca dezvoltarea familiilor de albine decurge normal daca albinelor li se asigura un regim de caldura optim. In acest scop stuparii vor “stramtora cuibul”. Cuibul se aranjeaza catre peretele stupului care este cel mai expus soarelui astfel : fagurii cu puiet se aseaza in mijloc, ei fiind marginiti de faguri cu miere si pastura ; in cuib se lasa strict atati faguri cat pot acoperi albinele si care trebuie sa aiba numai celule de lucratoare ; in ce priveste rezerva de hrana familia trebuie sa dispuna de min.4-5 kg miere si bineinteles pastura. Atentie mare ca la stramtorare si la eliminarea fagurilor imperfecti sa nu orfanizati accidental familia. Cuibul se limiteaza cu o diafragma mai scurta, dincolo de ea fiind asezati fagurii cu resturi de miere, aceasta delimitand compartimentul de hranire.

Se recomanda ca tot cu aceasta ocazie familiile de albine sa fie mutate in lazi curatate, reparate si dezinfectate. Trebuie sa avem pregatite din timp cateva lazi, urmand ca pe masura ce mutam albinele sa dezinfectam si restul de stupi. Lucrarea este foarte necesara pentru ca pe langa toate celelalte, sa pastram o stare de igiena perfecta. Toate aceste lucrari sunt decisive, necesita sa avem ceva timp la dispozitie si mai ales sa avem “ingaduinta” vremii.

Salvarea albinelor ramase fara rezerve de hrana
Salvarea familiilor ramase fara rezerve de hrana este foarte usor posibila in orice stupina chiar daca apicultorul este lipsit de experienta. In acest scop folosim urmatoarele rezerve:
- proviziile de hrana existente pe ramele care nu au fost cuprinse de ghem, sau in celulele din partea opusa a fagurilor ocupati partial
- proviziile de hrana existente in alte familii si de care acestea nu mai au nevoie
- mierea in faguri, miere lichida sau granulata de la rezerva stupinei

In primul caz constatam ca de o parte si de alta a fagurilor ocupati de ghem, se afla cate 1-2 faguri cu miere care nu au fost folositi de albine. Asta se intampla din cauza ca odata format ghemul de iernare, albinele nu mai au acces decat la proviziile de pe fata fagurilor unde se afla. Pentru a remedia situatia se ridica din stupi ramele care contin provizii, si care din motivul mentionat au ramas neconsumate. Se descapacesc aceste rame pe o parte si cu ajutorul unui bastonas de lemn se fac 2-3 gauri de grosimea unui creion. Apoi se indeparteaza ramele cu faguri si putine albine din ambele margini ale ghemului. Se introduc fagurii gauriti, cu miere descapacita in spatiu liber care tocmai a fost creat. Fagurii scosi(cu putine albine pe ei) se alatura de fagurii cu miere, bineinteles si ei gauriti pentru a permite circulatia albinelor.

In cazul cand familia ramasa fara provizii nu are faguri disponibili in stup, se procedeaza la ridicarea de faguri cu provizii din familiile mai bogat aprovizionate. Introducerea lor in stupi se face dupa tehnologia descrisa mai sus. Cand nu dispunem de acesti faguri, se poate folosi mierea diluata un pic, incalzita si apoi turnata in faguri goi. Hraniri de calitate se mai pot face cu turtite de miere cristalizata si framantata cu zahar pudra pana obtinem consistenta dorita, cat si cu serbet de zahar. Aceste turtite se aplica direct pe partea superioara a ramelor. Este de dorit insa ca aceste interventii sa fie facute numai in caz de urgenta, putand evita aceste situatii neplacute printr-o buna organizare a cuibului inca din toamna.

Completarea rezervelor de pastura
Pe langa miere, albinele au nevoie la cresterea noilor generatii si de hrana proteica. Aceasta este asigurata de pastura, lipsa ei fiind un handicap major in dezvoltarea favorabila a familiilor de albine. Pentru cresterea unui kg de albina este nevoie de 1,5 kg de pastura. Pastura se asigura din toamna prin introducerea unui fagure plin si la nevoie prin completarile de primavara. In primavara modurile de administrare sunt:
- Scoatem pastura din faguri prin taierea lor in fasii ; apoi frecam fasiile in mana pana la separare. La pastura obtinuta se adauga o cantitate egala de apa si o cantitate dubla de miere. Se mai adauga sare 1% din cantitatea amestecului si se omogenizeaza. Se toarna amestecul in faguri administrand zilnic cate 200g, pana la aparitia culesului de polen.
- Un kg de pastura se amesteca cu 0,750kg miere si se administreaza deasupra ramelor sub forma de turtite proteice de completare.
- Amestecam cantitati egale de polen si miere, administrand la fel deasupra cuibului sub forma de turtite.

Concluzionand, hranirea proteica de primavara se face de preferinta cu pastura de la rezerva, apoi daca nu avem cantitatile necesare se vor face hraniri cu polen si miere sau pastura si miere.

Dezinfectia stupilor
Daca nu am facut aceasta lucrare in timpul primului control de primavara (din diferite motive) sa stiti ca acum a sosit momentul. Dezinfectia se face cu scopul pastrarii sanatatii familiilor de albine. O casa curata inseamna eliminarea unor probleme grave. Lucrarea consta in mutarea familiilor de albine in alti stupi, pe care i-am curatat si dezinfectat. In principiu lazile se curata de resturi de ceara, propolis, pete diareice si apoi se dezinfecteaza cu o solutie recomandata. Urmeaza o limpezire, o uscare si neaparat flambarea cu flacara.

Largirea cuiburilor
Lucrarea este deosebit de importanta, avand in vedere ca interventia stuparului poate face mult bine, dar totodata si mult rau daca nu este facuta corect. Prin largirea cuibului trebuie sa raspundem ferm necesitatii matcii de a depune oua. Trebuie sa avem in vedere urmatoarele conditii generale:
- existenta unei concordante intre suprafata ocupata de puiet si numarul de albine doici ; la un numar mic de doici si cantitatea de laptisor de matca distribuita va fi mica
- prezenta rezervei de pastura necesara cresterii puietului si a albinelor tinere
- conditiile interne si externe, precum si caracteristicile biologice. Acestea tin de temperatura externa, de modul in care albinele reusesc sa mentina climatul optim in stup cat si de faptul ca prin modul de a depozita polenul in faguri se regleaza activitatea matcii. In principiu matca este oprita sa depuna oua pe fagurii aflati dupa cei cu pastura.
- aplicarea fara discernamant a hranirilor de stimulare ; printr-o hranire abundenta se pot introduce in stup dezechilibre importante

Efectiv largirea se face astfel : semnalul trebuie dat de faptul ca toti fagurii din cuib sunt ocupati cu puiet (excluzand fagurii marginasi care contin miere si pastura). Se adauga un fagure bine cladit. Acesta se introduce intre fagurele marginas si cel cu puiet. Dupa ce si acesta a fost ocupat cu puiet, se introduc treptat alti faguri tinand seama de cresterea populatiei. Primul fagure introdus trebuie sa fie un fagure in care s-au mai crescut cateva generatii de albine, apoi putand fi introdusi si faguri claditi in care nu a fost crescut puiet. Introducerea unor faguri care au mici coroane de miere (care vor fi descapacite) este un factor favorizant.

O metoda de a face ca matca sa oua in fagurii introdusi, este aceea de ai stropi cu apa calduta sau miere diluata. La incalzirea timpului si in prezenta unui mic cules largirea se poate face si cu un fagure artificial. Acest fagure se aseaza dupa ultimul fagure cu puiet si in momentul cand celulele au fost cladite pe jumatate se muta in mijlocul cuibului.

Citind aceste randuri sigur v-ati dat seama ca tehnicile descrise sunt folosite cu precadere la stupii orizontali si verticali cu magazine. Stupul multietajat, beneficiind de o constructie aparte se manuiete diferit. La acest tip de stup largirea se face prin inversarea corpurilor, manevrarea ramelor si desele interventii in cuib nemaifiind necesare.

Intarirea familiilor slab dezvoltate
Oricat s-ar stradui stuparii sa execute toate lucrarile la timp, se constata ca in stupina o parte din familii raman in urma cu dezvoltarea, aparent fara o cauza anume definita. La urma urmei acest lucru tine de o anume normalitate daca ne gandim ca o familie de albine poate fi asimilata unui “organism”. Pentru a uniformiza puterea stupilor se practica metoda prelevarii de rame cu puiet capacit din familiile puternice si ajutarea celor ramase in urma cu dezvoltarea.

Ce va trebuie:
- un bulb de amaryllis
- un ghiveci putin mai mare decat bulbul (sa ramana cam 5 cm intre marginile ghiveciului si bulb)
- un amestec de pamant usor drenabil
- un bat, pentru a sprijini tija florii
- si… multa rabdare.

Plantarea bulbului de amaryllis
1. alegeti un bulb ”rotofei”, care inca are cateva radacini la baza
2. ghiveciul trebuie neaparat sa fie mai mare decat bulbul; alegeti un vas cu diametrul de 12-17 cm este perfect, pentru ca bulbul nu trebuie sa dispuna de prea mult spatiu in jurul lui daca vrem sa il fortam sa infloreasca.
3. umpleti ghiveciul pe jumatate cu amestecul de pamant si asezati bulbul in asa fel incat 1/3 din el sa ramana in afara dupa ce umpleti tot ghiveciul cu pamant.
4. infigeti batul langa bulb, pentru ca atunci cand va fi nevoie sa puteti sa sprijiniti tija de el; florile de amaryllis sunt dectul de grele pentru tulpina fragila a florii, asa ca e bine sa apelati la acest ajutor pentru a nu cauza probleme bulbului sau radacinilor.
5. se uda bine
6. asezati ghiveciul langa o sursa puternica de lumina indirecta si aveti grija ca pamantul sa fie in permanenta umed (nu ud, apa nu trebuie sa musteasca in jurul bulbului pentru ca riscati ca acesta sa putrezeasca).
7. tija va apare si creste in numai cateva saptamani, dupa care vor urma si frunzele groase, pe masura ce tulpina se va dezvolta.
8. ghiveciul trebuie intors o data la cateva zile, pentru ca tija florii sa fie expusa egal la lumina si sa creasca drept.
9. amaryllis poate fi tratat la 2-3 saptamani cu o substanta fertilizatoare solubila, diluata la jumatate.
10. dupa ce florile s-au ofilit, taiati tija pana deasupra bulbului si udati in continuare, pana toamna, cand planta intra in perioada de repaus; vara puteti scoate ghiveciul cu amaryllis afara, daca il plasati intr-un loc cu umbra partiala.

Cum sa fortam un bulb de amaryllis sa infloreasca de sarbatori
1. pentru a avea flori de amaryllis pe perioada sarbatorilor de iarna, taiati tija plantei dupa ce aceasta nu mai face flori, dar lasati frunzele sa creasca in continuare. puteti tine ghiveciul afara pe timpul verii, intr-un loc cu umbra partiala.
2. pamantul trebuie sa fie mereu umed, dar nu foarte ud.
3. nu mai tratati planta cu substante fertilizatoare incepand cu luna august.
4. cand temperaturile de afara scad si vine momentul sa bagati planta in casa (septembrie-octombrie), mutati ghiveciul intr-un loc racoros si uscat si nu mai udati planta deloc. In acest moment, foliajul este deja uscat. Daca doriti ca amaryllisul dvs. sa fie inflorit in perioada sarbatorilor de iarna, incetati udarea cu 10-12 saptamani inainte de acest moment.
5. lipsa foliajului si a apei va forta planta sa dea alta tulpina. Incepeti sa udati amaryllisul imediat ce apare noua tija si mutati ghiveciul intr-un loc cald si luminos (eventual insorit); in curand vor aparea si frunzele.
6. dupa ce florile se ofilesc, reluati pasii descrisi pana acum.

Cum infloreste un amaryllis
1. pentru ca planta dvs. sa infloreasca normal, taiati-i tija dupa ce nu mai infloreste, dar lasati frunzele sa creasca in continuare, cat mai mult timp. Tineti ghiveciul intr-o zona cu lumina puternica, fie in casa,m fie afara, daca timpul permite acest lucru.
2. pamantul trebuie sa fie mereu umed, dar nu foarte ud.
3. din luna august nu mai tratati planta cu substante fertilizatoare.
4. aduceti ghiveciul in casa inainte sa dea primul inghet si asezati-l intr-un loc racoros, la lumina puternica, indirecta.
5. frunzele vor incepe sa se ingalbeneasca si vor cadea in jurul lunii decembrie. Udati planta in continuare, ca de obicei, si noua tija va aparea in 1-2 luni. Mutati planta intr-un loc cald si insorit. La scurt timp vor aparea si frunzele, apoi florile.
6. daca florile se usuca, luati pasii de la capat. Daca lasati planta sa infloreasca natural, florile vor fi mai mari.

Ingrijirea amaryllisului
- indiferent de metoda pe care o alegeti pentru a face planta sa infloreasca, reincepeti sa udati planta dupa ce a inflorit.
- pe masura de bulbul de amaryllis creste, trebuie sa il plantati intr-un ghiveci din ce in ce mai mare.
- si bulbii de amaryllis produc bulbi laterali, la fel ca gladiolele sau narcisele. Bulbii cei mici trebuie inlaturati cu grija si plantati separat, daca doriti sa aveti mai multe plante. Fiind foarte mici, acestia au nevoie de mai mult timp pana sa infloreasca (chiar 1 an).
- pentru a forta bulbii sa infloreasca este nevoie de o temperatura putin mai ridicata, insa florile se vor mentine mai mult daca planta este tinuta intr-o camera mai racoroasa.
- daca planta nu intra in perioada de repaus, inlaturati frunzele ramase si schimbati-i ghiveciul.
- aveti grija ca bulbul si parte superioara a plantei sa nu fie atacate de daunatori.
- motive din cauza carora planta nu infloreste: nu a trecut prin perioada de repaus, lumina insuficienta pe perioada de crestere, pamantul nu are suficiente substante nutritive.

Inflorirea are lor in a doua jumatate a verii si dureaza pana toamna tarziu. Specii mai des intalnite: Agapanthus Africanus, cunoscuta sub numele de crinul african. Are frunze lungi de cca 12-15 cm si late de 1 cm, drepte, verzi, pieloase. Florile albastre, violet inchis, dispuse (20-40) in umbrele Soiurile horticole cele mai apreciate ale acestei specii sunt: Albidus, cu flori albe; ?Mooreanus?, cu flori de un albastru inchis situate in varful unei tulpini inalte de 0,6 m; ?Mooreanus Minor?, unsoi ceva mai mic decat cel anterior. Agapanthus campanulatus, cu flori albastre sub forma de clopotei. Infloreste vara. Agapanthus orientalis, specia cea mai des intalnita in cultura, robusta, cu o talie ce poate atinge cca 1,2 m inaltime, frunze persistente, carnoase, lungi de cca 70 cm, late de cca 5 cm si flori albe (cca 100), in umbrela. Agapanthus orientalis are si forme pitice, si anume: ?Rancho Dwarf?, cu tulpina de cca 60 cm si ?Peter Pan?, atingand cca 30 cm inaltime, cu flori albastre, foliajul in rozeta. Infloreste foarte bine la soare, dar suporta si semiunbra. In spatiile inchise, cand razele soarelui sunt prea puternice este necesara o usoara umbrire.

Vara, plantele vor fi udate mai des, cu care ocazie le vom administra si ingrasamintele necesare (din aprilie pana la inceputul lui august). Iarna se va uda moderat. Prefera solurile argilo-nisipoasa bogate sau un amestec de pamant de telina cu pamant de rasadnita si nisip. Agapanthus se inmulteste prin diviziune si samanta. Momentul oportun pentru divizare este cand frunzele au crescut exagerat. Dupa ce planta a fost scoasa din pamant si s-a operat despartirea, frunzele se taie la jumatate, apoi se replanteaza. Pentru speciile cu frunzele persistente operatiunea de separare se face atat primavara cat si toamna, pe cand la cele caduce numai toamna. Inmultirea prin seminte se realizeaza insamantantu-se primavara.plantele, astfel inmultite, infloresc de-abia dupa 2 ani. Se folosesc la decorarea apartamentelor, balcoanelor si peluzelor. Sunt de un efect deosebit in containere, mai ales cand sunt mai multe plante impreuna. Se folosesc si ca flori taiate, in buchete, in amestec cu alte flori.

In special Ilex aquifolium, o varietate de un verde intens, este folosit pentru decoratiunile florale, mai ales de sarbatori, de Craciun, frunzele verzi si fructele rosii infrumusetand orice buchet. Unele varietati de ilex sunt cultivate pentru lemnul de calitate, potrivit pentru instrumente muzicale diverse.

Usor de recunoscut datorita frunzelor de un verde foarte inchis, cu lobi ascutiti, in timp ce alte varietati au frunzele rotunde sau usor ascutite. Florile mici si albe apar in perioada de primavara sau la inceputul verii, iar adesea sunt greu de vazut, in timp ce fructele la fel de mici pot fi albe, galbene, portocalii, rosii. Sunt plante rezistente si relativ usor adaptabile in orice climat, prefera zonele putine umbrite, solul relativ uscat si aer putin umed. Se inmultesc relativ usor si rezista surprinzator de bine.

Aria de răspândire
Crește în zone de deal și de munte, la margini de păduri, prin fânețe umede, de-a lungul pâraielor, este răspândit cam în toată lumea.

România
La noi în ţară cresc două specii indigene de ienupăr: ienupărul comun (Juniperus communis) şi ienupărul pitic (Juniperus sibirica). Pe lângă speciile indigene, începând cu anul 1905, a fost introdus în culturi forestiere, dar şi în parcuri, ca specie decorativă, ienupărul de Virginia (Juniperus virginiana), arbust originar din centrul Americii de Nord.

Partea comestibilă
Fructele, niste bobițe care, la coacere, au o culoare negru-albăstruie.

Particularități
Este o specie foarte întâlnită și apreciată în arta bonsai. Ienupărul este una dintre plantele care nu au anotimp, fiind mereu verde și viu. Chiar și iarna, când afară este gerul cel mai crâncen, printre cetinile țepoase ale ienupărului, fructele sale parfumate continuă să se coacă. Sunt considerate drept unele dintre cele mai puternice medicamente ale naturii.

Mod de cultivare
Lumina joacă rolul principal în dezvoltarea plantei, așa că are nevoie de un loc cu soare în permanență. Dacă e vorba de o cultură extinsă, terenul trebuie ales în așa fel încât să asigure nevoile de lumină.

Terenul
Ienupărul rezistă bine la ger şi la secetă şi nu are pretenţii faţă de sol. Crește cam pe orice tip de sol.

Semințe
Obținerea de noi plante din semințe este o utopie în cazul ienupărului. Singurele metode viabile sunt butășirea și marcotajul (de regulă, aerian). Butașii se iau de pe plantă-mamă în luna august. Nu se taie, ci se rup, astfel ca o fâșe de coajă să se desprindă odată cu butașul. Se tratează cu hormoni și se plantează în pat de turbă și nisip (30 / 70%), sub clopot de sticlă.

Îngrășăminte
Fertilizarea se recomandă a fi făcută de primăvara devreme până toamna târziu, cu o întrerupere în lunile fierbinți de vară (iulie-august). Se va folosi un îngrășământ organic de preferat, dar se poate utiliza și unul lichid, echilibrat, special pentru plantele pentru bonsai.

Utilaje
Nu necesită utilaje speciale (depinde și de zona și suprafața de cultură).

Plantare
Replantarea în cazul ienuperilor se va face din doi în doi ani la plantele tinere, iar la cele deja formate și care au ajuns la o anumită vârstă (peste 12-15 ani) se va face la 3-4 ani, în funcție și de volumul de substrat în care sunt plantate.

Vecinătate
Soiuri înrudite, alte plante ornamentale etc.

Întreținere și îngrijire
Udarea trebuie făcută în momentul în care solul este deja uscat în stratul superior. Se pulverizează apă zilnic la nivelul frunzelor (de primăvara până toamna), dar se face și udare la nivelul solului. Ienupărul necesită cel puțin o legare totală pentru a i se stabili forma dorită. De obicei, această operație se face toamna târziu. Este indicată folosirea rafiei la legarea ienupărului. Defolierea la ienupăr este cu totul diferită de tehnica aplicată speciilor cu frunze căzătoare – nu este niciodată totală, iar vârfurile ramificațiilor înfrunzite (acele terminații solzoase) se ciupesc sau se smulg cu mâna. Nu se folosesc foarfece sau alte instrumente.

Dăunători
Dintre dăunători, cei mai frecvenți sunt păianjenii roșii și păduchii țestoși. Păianjenii apar în special dacă nu se respectă programul de pulverizare.

Modalități de luptă contra dăunătorilor
Folosirea insecticidului o dată pe lună în sezonul de creștere este regula care poate scăpa de multe neplăceri.

Mod și perioadă de recoltare
Se recoltează fructele când sunt coapte, în lunile septembrie-decembrie, culoarea boabelor trebuie să fie neagră. Pe cât posibil, se aleg fructele normal dezvoltate și coapte, cernându-le prin site. Uscarea se face la soare sau în camere încălzite.

Condiții de păstrare
Boabele de ienupăr se depozitează la adăpost de lumină, umezeală, căldură și aer.

Reacția la condițiile de mediu
Ienupărul suportă orice temperatură, de la cele caniculare până la cele mai aspre geruri. Totuși, plantele tinere sau cele plantate în vase mici vor avea nevoie de protecție împotriva înghețului la nivelul rădăcinilor. Ienupărul este tolerant şi nepretenţios la condiţiile naturale de mediu, însă nu rezistă la poluare, fiind o specie foarte sensibilă la fum, praf şi gaze.

Soiuri
Comun, pitic, de Virginia etc.

Rotația culturilor
Nu este cazul.

Beneficii pentru organism
Acțiune farmaceutică: aperitiv, antialgic, diuretic, antigutos, antiseptic, emenogog.

Aport caloric
Fructele conţin: ulei volatil (terpineol, pinen, camfen, mircen, etc.), zahăr invertit (cca. 30%), alte glucide, acizi organici (gliceric, acetic, malic, formic), răşini, săruri minerale, vitamina C, tanin, flavonoide, potasiu, calciu.

Sfaturi de consum
Boabele de ienupăr se folosesc de obicei întregi. Ele sunt aromate, cu un ușor gust dulceag, asemănător cu cel al piperului roz. Se pot consuma ca atare ori sub formă de gin sau ceai ori mai sunt utilizate ca și condimente.

Utilizare în alimentație
Din pseudobacele mature ale ienupărului comun sau al celui pitic se prepară ginul. Organele vegetale de ienupăr se constituie în materii prime şi pentru alte băuturi alcoolice (lichior, rachiu, bere). Pseudofructele de ienupăr, dar şi acele, sunt utilizate ca și condimente în anumite bucătării. Ienupărul este un condiment important în multe bucătării europene, mai ales în regiunile alpine, unde crește din abundență. Ienupărul este folosit în special alături de carne, mai ales de vânat și se combină bine cu piper negru, măghiran și cimbru. În Germania și Austria, precum și în țările influențate de cultura germană, ienupărul se adaugă la varza murată.

Tratamente cosmetice sau recomandări medicale
Indicații: în anorexie, artrită, reumatism, gută, infecții ale tractului biliar, prostatită, bronșită cronică, litiază renală, tulburări ale ciclului menstrual, leucoree. Extern se utilizează în reumatism, sub formă de frecții ale zonelor dureroase. Esența de ienupăr are efect stupefiant și soporific. Aromoterapie: uleiul esenţial de ienupăr se foloseşte pentru acnee, dermatită, eczeme, căderea părului, hemoroizi, plăgi, tonic pentru tenul gras, acumulare de toxine, ateroscleroză, celulită, gută, obezitate, reumatism, răceală, gripă, infecţii, anxietate, tensiune nervoasă, condiţii legate de stres. Calităţi cheie: afrodisiac, purificator, depurativ, tonic, restaurativ, efect de compensare, de protecţie.

Rețete

Industrii
Lemnul de ienupăr este fin şi durabil, folosindu-se pentru fabricarea creioanelor, fluierelor, bastoanelor, precum şi a unor obiecte de artizanat. Alte industrii: băuturi alcoolice, alimentară, medicină populară, farmaceutică.

Diverse
Pentru apicultură, speciile de ienupăr sunt valoroase, deoarece asigură albinelor cantităţi însemnate de materii prime necesare prelucrării preţioasei mieri de mană. Există și utilizări magice atribuite ienupărului: era un tip de tămâie folosite de vrăjitoarele mediteraneene. Fructele sale erau folosite cu cimbru de către druizi – erau arse pentru viziuni. Ienupărul crescut pe lângă uşă sau poartă descurajează hoţii. Boabele mature de ienupăr pot fi înşirate în casă pentru a atrage iubire. Bărbaţii folosesc fructele de ienupăr pentru a-şi creşte potenţa. Ienupărul se arde ca şi tămâia pentru: exorcism, protecţie, vindecare, dragoste. Uleiul esenţial de ienupăr este util pentru protecţie, purificare şi în amestecurile de vindecare.

Cand misionarii budisi au ajuns in Japonia, au dus cu ei planta si informatiile legate de ingrijirea ei. Japonezii au fost dintotdeauna un popor care iubeste foarte mult florile, asa ca au adoptat imediat si bujorul, integrandu-l in cultura lor. Si pana astazi, el ramane un simbol al prosperitatii, iar explicatia este foarte simpla: initial, el putea fi cultivat numai de cei bogati, care faceau parte din elita sociala, astfel ca floarea a fost imediat asociata cu bogatia. Pentru a descoperi originea numelui trebuie sa plecam din China si Japonia inspre muntele Olimp. In mitologia greaca, bujorul, cunoscut si cu denumirea stiintifica Paeonia, isi trage numele de la doctorul Paeon. Asa cum se intampla de obicei cu toti eroii din mitologia greaca, Paeon s-a amestecat in problemele personale ale zeilor. Pe unii i-a ajutat atunci cand aveau nevoie si, evident, a atras dusmania altora; el a putut fi salvat de la moarte numai transformat intr-o floare… aceeasi floare pe care a folosit-o pentru a-i vindeca pe zei.

Bujorul a fost mereu legat de superstitii. Inainte ca Paeon sa ii salveze pe Pluto si Marte cu ajutorul radacinii de bujor in timpul razboiului troian, existau legende care povesteau de puterile florii. Se spunea ca exista niste forte puternice in bobocii de flori care stralucesc in noptile cu luna plina, iar bujorul se incadreaza in acest criteriu; mai mult chiar, semintele unor varietati de bujori emit o lumina palida in intuneric. Pentru a fi folosite ca remediu, radacinile de bujor trebuiau recoltate noaptea. Se zicea ca ciocanitorile vin si scot ochii celui care deranjeaza floarea pe timpul zilei.

Plinius da prima descriere detaliata a bujorului si a semintelor sale, candva in jurul anului 77 d.Hr. Se zicea ca planta (parti din ea, de fapt) poate trata in jur de douazeci de boli. Putin mai tarziu, Dioscoride scrie un tratat despre ierburile folosite in medicina si printre ele include si bujorul, iar povetele sale au fost aplicate cu sfintenie pana in Evul Mediu. O scriere care dateaza din 1157 mentioneaza cultivarea bujorului intr-o gradina englezeasca. Floarea apare apoi in descrierea unei gradini, in 1375. Shakespeare face si el referire la bujor in piesa “Imblanzirea scorpiei”, in 1603.

De-a lungul istoriei, cunostintele legate de cultivarea si ingrijirea speciilor si varietatilor de bujori s-au inmultit. In anii 1800, in Franta a inflorit productia de hibrizi de bujori. In aceasta perioada au fost introduse multe varietati de buna calitate. De exemplu, in 1851 a aparut varietatea “Festiva Maxima”, un hibrid care a ramas si astazi in cataloagele comerciantilor de flori; inainte de 1900. Desi bujorul este consemnat in scrierile lui Thomas Jefferson din anul 1771, speciile chinezesti de bujor au fost importate in America de abia in 1850. Parfumul, dezvoltarea verticala, rezistenta, forma si culorile variate sunt calitati care au facut ca floarea sa fie foarte cautata. O carte publicata in 1959 prezenta pe 40 de pagini lista varietatilor inregistrate la Societatea Americana a Bujorilor.

Culoarea bujorilor variaza de la alb pana la roz, rosu, visiniu, coral si chiar galben, In plus, exista varietati bicolore, cu nuante palide sau cu stamine aurii ori de alte culori contrastante, combinatiile fiind, intr-adevar, nesfarsite. Multe flori isi schimba culoarea de cand se deschid si pana se scutura; astfel, avand culori diferite, florile din aceeasi tufa dau impresia ca aceeasi planta are boboci de nuante diferite. In plus, multe sunt si parfumate. Clasificarea florilor de bujor se schimba de-a lungul anilor. Unele carti din 1950 spun ca exista 5 tipuri, alta din 1980 spune ca ar exista opt, iar un articol publicat recent critica ambele surse anterioare.

Foliajul variaza considerabil in ceea ce priveste inaltimea si textura. Varietatile mai pitice ating inaltimi de 35 de cm, dar majoritatea ajung la 90 cm. Culoarea foliajului variaza de la verde deschis, oliv, pana la verde inchis, stralucitor. Un lucru interesant este ca frunzele sunt unice pentru fiecare planta. Primavara, la unele varietati frunzele sunt deschise la culoare sau au tente rosiatice, dar in timp acestea se inchid, ajungand la maturitate sa aiba o nuanta verde inchis (culoarea initiala se mai pastreaza numai pe tulpini si petiol). Frunzele au mai multe forme – asemenea ferigii sau lunguiete si late.

Bujorii sunt de trei tipuri: unii infloresc la inceputul sezonului, unii la mijloc si altii tarziu, astfel ca daca alegeti varietatile potrivite, puteti avea bujori infloriti in gradina pe toata perioada calda. Ruperea bobocilor influenteaza de asemenea durata florilor. E bine sa lasati toti bobocii pe tufa pana se maturizeaza, desi in timp florile vor deveni mai mici.

Bujorii nu trebuie tratati cu prea multe substate fertilizatoare. Fertilizarea in exces, mai ales cu cantitati mari de nitrogen produce efecte negative si pot dauna sau chiar distruge planta. Adaugati numai compost pe pamant, primavara, in jurul tulpinilor tinere.