Acolo unde nălucesc avaţii

Până la acel moment obişnuiam să pescuiesc de pe mal, în vâltori sau la confluenţe de canale sau braţe, insistând mult într-un loc cu năluci diverse. Rezultatele apăreau dacă pe locuri exista o concentraţie semnificativă de avaţi, lucru care de multe ori nu se întâmpla. Şi când nu se întâmpla, unde erau avaţii? Logic, în altă parte. Tot logic, acolo unde erau şi obleţi. Şi a trebuit să treacă ani, să văd pe alte ape o tehnică nouă de pescuit (pentru mine), ca să mă hotărăsc să pescuiesc şi altfel.

Îmi amintesc că am avut ceva emoţii la prima încercare. Cu gonflabila, pe Dunăre la vale, încercând cu voblerul golurile dintre copacii căzuţi în apă, în locuri complet inaccesibile de pe mal. Treptat, a venit răspunsul, perseverenţa a dat rezultate. Atunci când nu-i găsim în anafoare sau la confluenţe, avaţii pândesc şi vânează printre crengile copacilor căzuţi în apă. Răspândiţii sau grupaţi, hrăpăreţi sau blazaţi, avaţii sunt mereu undeva acolo. Câteodată nu răspund deloc la năluci, alteori atacă furios orice cade în apă. Partidele nule alternează cu rezultatele notabile, dar întotdeauna perseverenţa va aduce rezultate.

În timp, am învăţat să nu mă cramponez de locuri, am învăţat să umblu după el zeci de kilometri pe apă, şi să nu pierd multă vreme într-un loc. Maximum două coborâri cu barca pe lângă locurile cunoscute, iar dacă nu există răspuns, atunci viteză maximă către zona următoare. Câteva zone cunoscute coborâte fără trăsături înseamnă adesea că nu e momentul lui, mai bine pescuim la altceva căci şansele sunt mari să fie la fel toată ziua.


Din experienţă s-au desprins câteva lucruri, unii dintre noi le-am aflat după ani de încercări, voi încerca să le sintetizez pe scurt, într-un set de „reguli” care, bineînţeles, vor avea întotdeauna şi excepţii.

Primăvara avatul începe când apa depăşeşte 8–10 grade, deşi unori s-au prins avaţi în toiul iernii. Când apa ajunge la 12–14 grade şi este relativ limpede (lucru rar primăvara), e timpul avaţilor mari, deci al rezultatelor potenţiale foarte bune. Pe măsură ce apa se încălzeşte, rezultatele scad, culminând cu perioada de vară, caniculară, când avaţii ne „îmbolnăvesc” cu săriturile lor, dar fără rezultate la năluci. Vara mai încerc la avat doar pe înserat, 15–20 de minute înainte să se întunece complet, uneori având rezultate doar pe semiîntuneric. Odată cu răcirea apei, toamna, începe adevăratul sezon de avat. Este momentul când merită să stai o zi întreagă în barcă, cutreierând toate cotloanele, în căutarea cavalerilor argintii. Când apa a scăzut sub 18 grade, începe momentul de vârf al „activităţii”, cu rezultate excelente până pe la 10 grade. Sub 10 grade, rezultatele bune sunt posibile în continuare, dar nu cu şanse la fel de mari; îmi amintesc totuşi de o partidă excelentă la avat, pe o apă de 6 grade, într-un decembrie fără viscol.

Atracţii fatale

N-am să vorbesc despre năluci, am văzut avaţi prinşi la aproape orice: shaduri, gruburi, voblere, poppere, rotative, oscilante, streamere. Eu pescuiesc cu 2–3 voblere, câteodată cu un popper, mereu aceleaşi, de cele mai multe ori prinzătoare atunci când şi avaţii sunt dispuşi să atace, dar este doar un fix personal şi n-aş vrea să vă influenţeze în abordarea partidei. Contrar tuturor „obiceiurilor”, pescuiesc cu echipament total atipic, lansetă puternică şi fir textil, echipamentul permiţând „extragerea” rapidă a avaţilor furioşi, lucru pe care vă recomand să-l faceţi dacă nu vreţi să lăsaţi toţi avaţii sau toate nălucile în pomi.


Şi încă un lucru foarte important, nu vă luaţi soţiile în barcă, vor prinde avaţii cei mai mari, iar voi veţi căpăta rapid atribuţii extrem de simple: schimbat voblerul, descurcat din pomi când este cazul, scos peştele din apă, poziţionat barca în curent, eventual ţinută din motor la punct fix astfel încât doamna să mai dea două-trei lanseuri în locul în care voi bineînţeles nu aveţi voie din start să lansaţi.

Răbdare şi năluci

Nu uitaţi, în orice tip de pescuit regula este că nu există nicio regulă. Trataţi ce am expus mai sus ca pe o informaţie obişnuită sau doar ca pe o părere personală, şi încercaţi întotdeauna la pescuit, cu perseverenţă, orice vă trece prin cap; numai după multe zile petrecute în barcă şi încercări de toate felurile vor veni şi rezultatele.

Întotdeauna avem ceva de învăţat de la alţii, şi de multe ori cele mai importante informaţii sau idei ne vin din discuţii aparent banale cu alţi pescari. De aceea vă aştept oricând pe forumul răpitori.ro la o vorbă!

Teckel – varietatea cu par neted sau scurt

Este o rasa veche germana dupa denumire si a primit porecla de la englezi de carnat german. Asupra originii si vechimii sunt mai multe teorii. Una din ele, bazata pe imaginile de pe basoreliefurile egiptene, sustine ca rasa este veche de peste 4000 ani si ca era folosit ca animal de paza. Pe statuia funerara a unui faraon s-a gasit denumirea de teckel. Totusi aceasta teorie nu are suport deoarece la inceputul erei noastre rasa a disparut complet din Valea Nilului si nici in alta parte nu s-a gasit vreo urma. Dupa alta teorie rasa ar proveni din incrucisarea cainilor Basset cu tipuri de caini din rasa Pinscher, din care a rezultat Teckelul cu par scurt de astazi. Mai tarziu, prin mai multe incrucisari intre acest Teckel si alte rase de cani au rezultat celelalate varietati de Teckeli. Exista trei varietati de talie : standard, pitic si Kaninchen sau micul iepuras si trei varietati de Blana: scurta, drepta ( au neteda), lunga si sarmoasa. Teckelul cu par scurt este cel mai cunsocut dintre toate rasele de Teckeli. Este un caine de talie mica, scund, picioare mici si viguroase, un corp foarte lung, pieptul proeminent cu cate o adancitura pe fiecare parte (forma unei prore de corabie). Capul este alungit, format conic, botul este usor arcuit. Ochii sunt de marime medie, migdalati, ovali si de culoare inchisa. Urechile sunt lungi, rotunde la capete, plate, foarte mobile, prinse sus si atarna pe langa cap. Coada este lunga, subtire, usor curbata la varf si purtata in jos. Blana este scurta, drepta, neteda, stralucitoare si moale . Poate fi brun-roscata, neagra si mai rar sunt ciocolatii sau tigrate.


Este un caine inteligent, vioi, abil, ascultator, foarte curajos, cu un simt olfactiv deosebit, activ si perseverent, curios si uneori dominant. Familia in mijlocul careia traieste este pe primul loc in viata sa, atat de atasat este de aceasta. Este destul de rezervat cu strainii. Trebuiesc socializati de mici atat cu copiii, cat si cu alti caini sau oriunde din casa altfel instinctele de vanator il vor face, cand va fi mare, sa transforme o joaca cu alt animal (mai ales pisica) intr-o vanatoare. Unele exemplare pot avea o atitudine prea curajoasa, imprudenta fata de alti caini mai mari.
Blana acestui caine se mentine curata si sanatoasa printr-un periaj ocazional cu o manusa de cauciuc pentru a intalura firele de par moarte. Ghearele se taie pentru a fi scurte. Majoritatea acestor caini au teindinta sa manance mult, devenind obezi. Ideal este sa aiba 6,5-7 kg dar pot ajunge si la 14 kg. Un caine obez este un caine bolnav. Din cauza coloanei foarte lungi pot avea probleme la nivelul discurilor dintre vertebre. Nu trebuie lasti sa urce pe trepte sa sara pe scaun sau sa devina obezi. Se recomanda folosirea unei mini ham in loc de zgarda pentru a proteja coloana.