In acvaristica a fost introdusa sub numele de Telanthera osiris. Planta este raspandita in zona tropicala a Americii de Sud. Este o planta erbacee mica, care traieste in mlastini, avand doua forme: emersa (la care frunzele se intind la pamant), submersa (la care frunzele cresc in sus). Frunzele sunt in cruce late, lanceolate pana la eliptice, care se ingusteaza in zona in care ar trebui sa fie petiolul sau au un petiol foarte scurt. Au 4 cm lungime si 15 mm latime. Partea de sus a frunzei este verde deschis pana la verde oliv, iar partea inferioara este verde deschis pana la roscat deschis. Aceasta planta are o varietate Alternanthera reineckii “lilacina” care creste pana la o lungime de 6 cm si o latime de 20 mm. Partea superioara a frunzei este verde oliv deschis sau verde roscat in care apar zone rosii, iar partea inferioara este de la rosu deschis pana la rosu inchis. Pentru acvarii nu este inca o planta perfect adaptata avand nevoie de o perioada mai mare de adaptare si chiar si atunci creste foarte incet.

Specia face parte din familia Araceae genul Anubias, fiind studiata de Engler in 1899. Este o planta de mlastina cu rizom. Frunzele pornesc din rizom si au forma lanceolata de un verde inchis cu o suprafata lucioasa, ca si cum ar fi cerate. Creste foarte lent, avand nevoie de foarte multa lumina, o apa limpede si o temperatura in jur de 25ºC. Planta se inmulteste prin rizom. In acelasi timp, pe rizom pot exista 6-8 pui. Acestia nu se vor separa decat in momentul in care au radacini proprii. Lungimea maxima este de 10 cm.

• Familia: Araceae
• Areal de raspandire: Africa
• Inaltime: 5 -15 cm
• Latime: 8+ cm
• Luminozitatea: scazuta – medie
• Temperatura apei: 20-30 °C
• Duritatea apei: 1dGH – 25dGH
• Ph-ul apei: 5,5-9

Observatii: Anubias nana este o planta foarte decorativa dar cu o crestere foarte lenta. Frunzele sunt foarte rezistente, putand persista mai multi ani, dand astfel posibilitatea algelor de a le popula. Se planteaza de obicei intre pietre sau pe radacini de copac. Radacina nu trebuie ingropata deoarece tinde sa putrezeasca. Infloreste frecvent sub apa si nu este consumata de pestii ierbivori.

Aponogeton crispus este originara din Asia de Sud-Est, fiind o planta submersa cu rizom, care este sferic si ajunge pana la 3 cm in diametru. Frunzele au dimensiuni variabile intre 15-60 cm lungime, puternic ondulate pe margini, avand o coloratie de la verde deschis pana la maro ruginiu. Planta are in general o forma sferica.

Face o singura floare de culoare alba. Temperatura optima este de 20-30° C. Lumina poate merge de la foarte puternica pana la penumbra, acest lucru avand drept urmare variatia coloritului frunzelor. Substratul trebuie sa fie bogat in substante minerale, fiind format din nisip, argila si turba fiarta.

La incetinirea ritmului de crestere al plantei, rizomul se scoate din acvariu si se pune timp de 8 saptamani in alt acvariu la o temperatura de circa 15° C. Se inmulteste numai prin seminte, care au o forma eliptica, lungi de 5-6 mm cu un diametru de circa 2 mm. Au 2 mustati, care in pozitie orizontala a semintei stau in sus apoi se indoaie si patrund in nisip formand radacinile. Este bine ca in cazul obtinerii de seminte, cand acestea au cazut pe nisip, sa le plantam intr-un acvariu mai mic (cu o coloana de apa pana in 30 cm).

Mai este cunoscuta si ca Aponogeton fenestralis, fiind una din plantele cele mai ciudate. Frunza nu este acoperita pe toata suprafata ci are doar o retea de nervuri, lipsind tesutul frunzelor, de aici si denumirea de “fenestralis”.

Frunza seamana cu o racheta de tenis de camp (nu ca forma). Planta este raspandita in Madagascar, unde o gasim in ape lent curgatoare, in zone mai umbroase.

Forma frunzei este ovala, lunguiata, cu o culoare verde inchis pana la verde roscat. Este o planta inca neadaptata acvariului, de aceea nu rezista decat un an.

Are nevoie de schimbari dese de apa. In acvariu este necesar sa introducem pesti care consuma alge. Inmultirea se face prin taierea rizomului sau prin seminte.

Bacopa amplexicaulis face parte din familia Scrophulariaceae. Este raspandita in sudul si centrul Americii de Nord, unde populeaza mlastinile, zonele inundabile, aici crescand mai mult emers.

Ca substrat se va folosi mai mult nisip si un adaos de argila. Daca temperatura este prea mare (optima este 18-20° C) planta degenereaza usor.

Pe o tulpina carnoasa rigida, cresc frunze ovoidale, de culoare verde deschis. Frunzele sunt destul de groase, carnoase. Prefera o apa mai moale si usor acida.

Creste foarte incet, avand nevoie de multa lumina. Poate rezista si la temperaturi in jur de 15° C, fiind sensibila doar la temperaturile ridicate.

Daca este supus o perioada indelungata la unde de lumina rosie, planta va creste foarte mult in lungime dar va avea frunze rare.

Bacopa caroliniana, denumita comun veninarita, este o planta de acvariu populara si rezistenta, orginara din sudul SUA si America Centrala, care face parte din familia Scrophulariaceae, genul Bacopa. Descriere

Bacopa caroliniana este o planta perena, submersa, dar uneori poate fi si plutitoare. Frunzele sale sunt suculente si relativ groase, iar daca sunt zdrobite emana un miros de lamaie. Forma lor este ovala, sunt dispuse opus pe tulpina si sunt de culoare variabila, in functie de cantitatea de lumina. La lumina puternica, frunzele se vor colora chiar in maro-roscat. Frunzele plutitoare, atunci cand exista, au acelasi aspect cu cele submerse. Florile mici si albastre sunt foarte frumoase si plutesc la suprafata apei, dar pot ramane chiar si submerse. Poate atinge 50-90cm inaltime si 4-8cm latime.

Habitat

Bacopa caroliniana este usor de ingrijit, dar are nevoie de lumina puternica si de o apa bogata in nutrienti. Are un ritm destul de scazut de crestere si este foarte frumoasa, punand in valoare plantele de pe fundal. Temperatura apei trebuie sa fie cuprinsa intre 20 si 26°C, PH-ul intre 5 si 7, iar duritatea intre 3 si 15dGH. Are nevoie de un sol bogat, de preferabil pietris.

Plantarea

Pentru o perspectiva estetica reusita Bacopa caroliniana trebuie plantata, in palcuri de mai multe fire, in partea din mijloc sau din spate a acvariului. Faceti cu mana sau cu o unealta speciala o mica excavatie in substrat in care sa introduceti radacina si tasati solul in jurul plantei.

Butasirea

In acvariu Bacopa caroliniana se inmulteste prin butasire, adica prin taierea si replantarea varfurilor sau a ramurelelor laterale. Sectionati partea superioara a tulpinei cu o foarfeca si replantati-o, ingropand aproximativ o treime din ea (4-5cm) in substrat. Planta mama ramasa va dezvolta ramurele laterale care vor putea fi butasite ulterior.

Barclaya longifolia provine din sudul Asiei. Aceasta planta este membra a grupului Nymphaeaceae si este un lotus care nu dezvolta frunze plutitoare. Frunzele ei alungite, ondulate, de o culoare de la verde la rosu, o fac sa semene cu Cryptocoryne cand este mica, dar curand creste la o dimensiune ce rivalizeaza cu cele mai mari specii de Echinodorus. Exista forme verzi si rosii (cu dosul frunzei rosu), iar varianta verde atinge o dimensiune putin mai mare.

Ca si la alte Nymphaeaceae, restrictionarea radacinilor prin plantarea intr-un mic ghiveci, poate tine planta la niste dimenisiuni reduse pentru o perioada mai lunga. Este mai degraba o planta nepretentioasa, potrivita pentru acvarii de dimensiuni mari, cata vreme i se asigura o iluminare buna si apa nu este prea rece (24 grade Celsius). De obicei obtine suficienti nutrienti din coloana de apa, dar beneficiaza si de hranirea prin radacini (ceea ce nu este intotdeauna recomandat, avand in vedere dimensiunile). Desi nu este foarte sensibila la deficiente de nutrienti, Barclaya longifolia sufera in cazul invaziilor de melci. Chiar si in acvarii in care melcii nu sunt o problema de obicei, frunzele acesteia pot fi gaurite. Frunzele ei sunt delicate, asa ca nu trebuie sa stea in curent puternic. Un ultim amanunt ce trebuie mentionat este acela ca specia are perioade ocazionale de odihna, in care planta stagneaza pentru cateva saptamani.

Inmultirea la Barclaya longifolia este la fel de interesanta ca si planta in sine. Ocazional, noi plante se formeaza la baza bulbului plantei mari, dar inmultirea prin seminte este de departe mai productiva. De fapt, Barclaya longifolia este una din cele mai usoare plante de reprodus prin propagare sexuala. Plantele sanatoase trimit un lujer cu flori, flori ce se auto-polenizeaza, chiar daca ajung la suprafata si se deschid sau raman inchise (cleistogamie). In timp ce semintele incep sa se dezvolte, invelisul lor creste, iar cand ajung la maturitate, invelisul se dizolva. Este recomandabil sa taiati floarea cand se ajunge la acest stadiu, ca semintele sa nu produca mizerie in acvariu. Inauntrul pastaii este o substanta alba de conformatia jeleului care contine multe seminte maronii. Semintele trebuie separate de jeleu si plantate intr-o zona in care primesc lumina suficienta. O zona nisipoasa a unui acvariu cu pesti linistiti, sau o farfurie intr-un mediu emers, sunt variantele cele mai bune. Chiar si din imprastierea lor in zona de fata a unui acvariu maturizat va rezulta un numar indestulator de plante ce vor creste in lunile urmatoare. Cand semintele incoltesc, sunt mai vulneravile la melci ca oricand. Dupa ce cresc inalte de cativa cm, plantele sunt pregatite pentru a fi mutate.

Barclaya longifolia poate fi apreciata la intreaga ei valoare doar cand ii se acorda destul loc sa se intinda. Acvariile de la 250 litri in sus sunt cele mai potrivite. Ca si in cazul multor varietati de Echinodorus mari, este greu sa se integreze intr-un aquascape.  Chiar si asa, au un efect puternic plantate in background sau pe lateralele acvariilor mari. Planta  este potrivita pentru acvariile cu discusi, unde dragostea ei pentru apa calda ar face-o sa se simta ca acasa.

Bolbitis heudelotti are ca loc de bastina vestul Africii, unde creste pe malurile si estuarele stincoase sau pe prundis natural, in lumina difuza la adapostul malurilor sau a copacilor.

Bolbitis heudelotti este cea mai nimerita planta pentru decorarea acvariilor de tip biotop african, si locul ei este cu predilectzie pe terasele de piatra stratificata sau chiar pe peretele din spate daca acesta este acoperit cu “stincarie” falsa sau chiar naturala. Trebuie fixata usor in spatziile libere dintre straturile de piatra, si dupa trecerea timpului, acvaristul va constata o fixare foarte puternica a acestei plante cu ajutorul propriilor radacini noi crescute de la data plantarii definitive. Este o planta care “simte” geometria locului unde este fixata si directzionarea luminii primite.

Din cauza aceasta, se poate constata dupa mai multe luni de zile (mai ales cu ajutorul unor fotografii martor) un fapt extraordinar: Daca conditziile de iluminare au fost corecte si natura (compozitzia) stincariei pe care a fost fixata este apropiata de cea a locului de bastina, aceasta planta realizeaza un decor salbatic foarte placut, foarte greu de realizat cu alte plante cu obiceiuri asemanatoare.
Inmultzirea este simpla si relativ usoara. Rizomul acestei plante este deosebit de ramificat si cu un aspect arhaic. Din lastarii laterali ce pornesc din cei pricipali, se pot separa bucatzi, dar cu cel putzin 3 frunze bine dezvoltate. Spun acest lucru deoarece segmentele care nu sint suficient de dezvoltate nu pornesc foarte bine in vegetatzie, si ramin prea mult timp in urma. Oricine care s-a ingrijit de aceasta planta timp mai indelungat si a utilizat-o in variate scopuri a constatat ca dupa rupere, are o perioada de stagnare si necesita conditzii optime pentru reface si proliferare.

Nu este o planta pretentzioasa sau greu de crescut, dar are o latentza cam mare. Din aceasta cauza este bine sa o ferim pe cit posibil de modificari bruste si nepermise ale conditziilor de intretzinere. Din cind in cind apar totusi si plantule pe frunzele mai bine dezvoltate, mai ales in perioada de vara. Dispunerea “puilor” , de altfel cam rari, este asemanatoare cu cea de la genul Ceratopteris, numai ca frecventza lor, repet, este mult mai rara si doar vara. Aceasta este doar o observatzie pe care am constatat-o in bazinele in care cultiv aceasta specie.

Cresterea este spectaculoasa desi este foarte lenta, decorurile formate au un look foarte arhaic si interesant. Formeaza zone dese, “umbrelate”, unde lumina patrunde cu greu la baza tufelor, alternind cu luminisuri cu care contrasteaza foarte placut. Cine are rabdare sa faca un bazin mare, de peste 1,5 M lungime si cu inaltzime de 60 de cm si latzime de 60-80 cm unde sa creeze (pe spate si lateral) pante de stincarie stratificata (sisturi) alternate cu zone de plaja cu pietris feruginos (nuantze mai deschise) va crea cu adevarat un bazin de tip biotop de factura deosebita.

Schimbul de apa trebuie sa fie destul de frecvent. Am constatat ca apele vechi nu ii convin, de altfel, am putut sa observ odata un fenomen asemanator cu cel al Cryptocorynelor, cunoscut : “melt”.

Un alt sfat este aditzia de bioxid de carbon. Fiindca aceasta planta are un ritm de crestere lent, este foarte bine daca i se poate da un astfel de ajutor.

Aceastei plante nu i se pot ingropa radacinile in substrat (este epifita) Din aceasta cauza rezulta ca fertilizantul care este acceptat este numai de tip lichid.

As vrea sa precizez un lucru pe care l-am aflat si eu la rindul meu de pe Internet cautind date despre bazine facute cu aceasta planta. Se pare (si chiar este aproape sigur) ca exista doua varietatzi ale acestei specii. Una ar fi cea pe care o cunoaste toata lumea, care poate atinge cu usurintza 50 de cm inaltzime si una mai pitica, cu o crestere mai marunta si mai atragatoare estetic. Nu fac referire la specia Heteroclita, specie de sine statatoare si total diferita ca aspect. Numele despre care am citit ar fi B. Filipinii si B. Fluviatilis. Parerile sint impartzite, deci las loc de comentarii in acest sens.