Trichogaster Trichopterus var. sumatranus este cunoscut sub numele de gurami albastru. Apare in Europa in anul 1933, devenind intr-un timp scurt peste favorit in multe acvarii.Este un peste ce are un colorit atragator, o forma deosebita, este un peste pasnic, sociabil care traieste si se reproduce foarte usor. Patria lui este Sumatera, lucru ce se observa si din denumirea stintifica. Mai este regasit si in India si pe Insula Kalimantan. In liberatate el poate atinge 35-40 cm si o greutate de 500 grame. Insa in acvariu nu depaseste 8-12 cm.

Ca o caracteristica a speciei , innotatoarele laterale s-au alungit devenind filamentoase, transformandu-se in organe de pipait. Diferentierea dintre mascul si femela este data de forma innotatoarei dorsale care la mascul este foarte ascutita. Acest lucru se observa si la inotatoarele caudale, la mascului acestea intrerupanduse abrupt. Culoearea de baza a acestui peste este cea albastru cu irizatii argintii, avand pe mijlocul capului si la baza innotatoarei caudate pete albastru inchis. In timpul perioadei nuptiale aceste pete se transforma intr-un colorit splendid, acest colorit atenuindu-se dupa terminarea perioadei de imperechere. Fiind o specie de zona tropicala prefera in acvariu o temperatura de 22- 26 grade Celsius. In perioada de reproducere aceasta temperatura creste cu patru grade. Prefera o apa de un ph 6,8- 7,8 , curata fara infuzori. Este un avid mancator de melci, hidre, alge. In cazul in care temperatura scade sub cea normala sau daca este atacat de infuzori pestele are un innot molatic, leganat.

In acvariul de crestere se v-a planta in doua colturi ale acvariului Cryptocoryne, Ceratopteris si Hygrophyla. Marimea acvariului trebuie sa fie de minim 50 l iar ca inaltime coloana apa nu tre sa fie mai mica de 30 cm. In acvariul de reproducere von la avea o coloana de apa de 15 maxim 18 cm inaltime la un litraj de 30-50 litri. La colturile opuse se planteaza plante unde femela se va ascunde iar pe suprafata apei asezam Ceratopteris, ca sustinere a cuibului de spuma. La o ponta depune 2500- 3000 de icre. Comportamentul nuptial este urmatorul: Maculul urmareste femela cu tenacitate si perseverentza iar in pauzele acestui joc construieste cuibul ce v-a avea 5-10 cm lungime si o grosime de pana la 2 cm. In acest cuib vor fi depuse icrele de culoare galbena. Momentul terminarii reproduceri este foarte caracteristic speciei: masculul nu mai are ca centru al atentiei femela. Este momentul in care aceasta v-a fi scoasa din acvariu, in caz contrar riscanduse atacarea ei de catre mascul cu consecinta ranirea sau chiar moartea ei. Dupa 24 de ore are loc eclozarea larvelor. Aceasta perioada se poate intinde pana la 26-28 ore in functie de temperatura. Daca in aceasta perioada temperatura v-a scadea brusc cu 5-6 grade toti alevinii vor murii in decurs de cateva ore. Maculul are grija de icrele din cuib dar si de larvele recent eclozate. Dupa cca 2-3 zile de la eclozare larvele vor parasii cuibul , se vor hranii activ. Este momentul in care se v-a scoate masculul din acvariul de repoducere. Un impuls hotarator in supravietuirea alevinilor si dezvoltarea lor rapida si armonioasa il da calitatea hranei. Aceasta tre sa fie de foarta buna calitate. Daca sunt hraniti corespunzator in cca 2 luni puii depasesc 3-4 cm lungime iar la vartsa de 6-8 luni vor fi maturi sexual.

Cam aceasta se poate spune despre un peste spectaculos, cu o dezvoltare rapida , nepretentios si usor adaptabil. Hotararea de al face locatar al acvariului dumneavostra este una buna. Corpul este mai alungit decat inalt. Gura este mai mica fiind situata in partea superioara a botului. Masculul are buzele mai groase. In acvariu ajunge pana la 15 cm, in natura fiind mult mai mare. Coloritul are doua variante:
- roscat-violeta
- albastru stralucitor.
Masculul are dorsala mult mai lunga si ascutita, in timp ce la femela este mai scurta si rotunda. Femela se mai deosebeste de mascul si prin faptul ca, la maturitatea sexuala in zona abdominala este mai umflata. Varietatea albastra a primit denumirea de Trichogaster trichopterus sumatranus. Specia este raspandita in India. Pentru reproducere au nevoie de 25-27ºC, in timp ce pentru crestere temperatura poate fi de doar 22-24ºC. Apa nu are importanta. Acvariu pentru reproducere trebuie sa aiba 30-40 l, iar inaltimea coloanei de apa poate fi 20-25 cm. Pe suprafata apei se pun plante plutitoare ca: Riccia fluitans sau specii de Ceratopteris. Aceste plante, pe langa faptul ca servesc ca ascunzatoare pentru femela, cand masculul devine agresiv, servesc si la construirea cuibului din bule de aer invelite intr-o secretie bucala. Seara se introduce femela, iar dimineata masculul. Dupa cateva minute de acomodare, masculul alterneaza curtea facuta femelei cu construirea cuibului de spuma, incare vor fi asezate icrele. Cuibul facut de mascul poate fi mare, acoperind uneori o jumatate din acvariu, sau poate fi mic, dar poate si lipsi. Icrele, avand un continut mare de substanta uleioasa, se ridica la suprafata apei, unde sunt mereu supravegheate de mascul. Imediat dupa depunere, femela va fi scoasa din acvariu pentru ca masculul va incepe s-o urmareasca gonind-o de la cuib, putand chiar s-o omoare. Pentru a scoate femela din acvariul in care au fost depuse icrele si apoi masculul dintr-un acvariu in care inoata sute su mii de pui vom avea nevoie de o plasa cu rama de inox, mai mare (vom tine seama de marimea pestilor) cu o plasa de nylon, cu ochiuri mari si firul gros. Ca exemplu de astfel de material, erau sacii din plastic pentru cartofi.

Este nevoie de o asemenea plasa pentru a nu strica cuibul si a prinde icrele (cand scoatem femela) sau pui (cand scoatem masculul). Icrele eclozeaza cam in 24-30 de ore, apoi stau in cuib inca 2-4 zile pana cand inoata liber, moment in care se va scoate si masculul, incepand hranirea alevinilor. Aceasta o putem face cu infuzori sau cu praf de ou. Daca hranim cu ou, acesta se va da in cantitati mici si de 3-4 ori pe zi. Acum vom introduce in acvariu un mic filtru cu cateva bule mici de aer, pentru ca puii sunt foarte sensibili la miscarea apei. La inceput puii sunt foarte multi, de aceea va trebui sa dam mancare din abundenta (dar va trebui sa corelam foarte bine cantitatea de hrana cu numarul puilor). Daca dam prea putina hrana atunci puii vor creste foarte diferentiat si cei mari ii vor manca pe cei mici, incat dupa cateva zile numarul puilor se va reduce drastic. Daca insa dozam bine hrana, puii vor creste uniform si dupa 3-4 zile de infuzori sau ou, vom trece pe nauplii de Artemia, dar inca o zi sau doua vom continua si hranirea puilor cu infuzori sau ou pentru a ajuta puii ramasi in urma.

Acvariu va trebui acoperit cu un geam, mai ales intre a 3-a si a 5-a saptamana cand li se dezvolta labirintul, orice diferenta de temperatura intre aerul camerei (mai rece) si temperatura apei ar duce la o mortalitate in masa. Daca hranim puii cu nauplii de Artemia sau cu micro viermi, atunci vom avea griji mai mici pentru ca acest tip de hrana nu mucegaieste ca oul si nici nu exista pericolul inmultirii peste masura si atacarea branhiilor puilor de catre infuzori. Incepand cu a 5-a zi de hranire vom incepe sa completam apa din acvariu cu apa proaspata la aceeasi temperatura. Dupa circa 3-4 saptamani cand incepe sa se dezvolte labirintul, puii capata infatisarea parintilor. Daca totusi puii au crescut diferentiat, atunci este necesar sa-i selectam in permanenta. Acest mod de reproducere si crestere a puilor este valabil si pentru speciile de Colisa si Trichogaster leeri.

Trichogaster leeri este raspandita in India, Malaezia si Indonezia, unde traiesc in ape putin adanci, calde si foarte bine plantate.Este un peste pasnic, chiar sfios, foarte sensibil la raniri si destul de dificil de crescut.

Trichogaster leeri are nevoie de o apa cu temperatura de 24-30ºC. Mananca orice fel de hrana, chiar si uscata, dar i se va oferi doar hrana mica pentru ca are gura foarte mica. Si la aceasta specie, abdominalele s-au transformat in fire (antene) cu care-si cauta hrana. Abdominalele sunt reduse doar la prima radie si sunt mult prelungite. Capul si corpul sunt inalte, foarte turtit lateral, cu gura mica si buzele pronuntate.

La fel ca la specia Trichogaster trichopterus, masculul are aripioara dorsala ma lunga si ascutita la capat, in timp ce femela o are mai scurta si rotunjita, fiind si mai umflata in zona abdomenului. Ajung pana la 10 cm, masculii, femelele ramanand mai mici. Culoarea de fond a corpului este de un albastru-violet-argintiu, acoperit cu pete neregulate sidefii, pete care acopera corpul precum si o parte din aripioare. Are o dunga laterala neagra, intrerupta din loc in loc, care merge de la bot pana la radacina cozii.

Trichogaster leeri au nevoie de acvarii mari, bine plantate, pentru a-i crea locuri de ascuns. Reproducerea ca la specia Trichogaster trichopterus cu care se inrudeste foarte mult. Pentru reproducere are nevoie de acvarii de 30-40 l, cu fundul si geamurile laterale acoperite cu hartie inchisa la culoare.

Mai ales in timpul reproducerii este un peste sperios. Greutatea la reproducere este de a gasi o pereche care sa vrea sa depuna impreuna. Construieste un cuib mare in care depune cateva sute sau mii de icre (in functie de varsta si marimea pestilor).

Macropodus opercularis – Pestele paradis este raspandit in sud-estul Asiei, apartinand Belontiidelor. In acest gen sunt pesti robusti, supli, puternici, mediu aplatizati pe lateral. Botul este scurt, buzele pronuntate, cu dorsala mai lunga sau egala cu anala. Prima radie a pectoralelor este puternic prelungita, putand fi chiar bifurcata, iar la coada, radiile mijlocii sau cele superioare sau inferioare putand fi foarte prelungite. Linia laterala este sau intrerupta sau lipseste in totalitate.

Operculele sunt acoperite cu zimti. Sunt pesti rezistenti si complet nepretentiosi, doar exemplarele tinere fiind pasnice. In general se impaca greu cu celelalte specii. Mananca atat hrana vie, pe care o prefera, dar si uscata sub forma de fulgi deshidratati. Prefera acvariile cu mult soare (sau daca nu, multa lumina) si in general se va evita introducerea lor in acvarii nou infiintate si foarte bine plantate.

Sunt pesti cu un corp lunguiet, puternic aplatizat pe flancuri si ales in partea din spate a corpului. Lungimea la care ajunge este de 8 cm la masculi, femelele ramanand mai mici, dar mai pline in zona abdomenului (mai ales cand ating maturitatea sexuala). Coloritul corpului este foarte schimbator, pestii fiind mai tot timpul agitati (mai ales masculii si mai ales cand sunt in prezenta altor pesti din aceeasi specie). Cand sunt agitati, coloritul este urmatorul: un fond albastru verde stralucitor cu dungi transversale rosii. La depunere, masculul are zona inferioara a capului si zona abdominala de un negru catifelat, pe opercule avand o pata albastra-verde tivita cu rosu, aripioarele fiind albastrui, pana la rosu, cu linii albastre si tivite cu albastru de alta nuanta. Masculul este mai viu colorat decat femela, iar buzele sunt mai pronuntate.

Sunt raspanditi in Coreea pana in sudul Chinei, Vietnam si Taiwan unde traiesc in ape statatoare (orezarii) sau care curg lent, in zone de mlastina. Au fost introdusi in acvaristica, si in Europa, printre primii ani in 1869, fiind reprodusi pentru prima data in captivitate de Carbonnier. La inceput Alfred Gunter si Boulanger au crezut ca sunt o specie creeata artificial, dar Kreienberg a demonstrat contrariul observand ca, chinezii nu-i tin in acvarii si nici nu apar in comert, ca alte specii (carasi selectionati).

O varianta a lui Macropodus opercularis este Macropodus opercularis concolor. Sunt pesti nepretentiosi, temperatura la care pot rezista fiind intre 15-30ºC, iar cea minima de 10ºC. Macropodus opercularis concolor nu are dungile transversale, singura diferenta fiind faptul ca la depunere acesta devine aproape negru, aripioarele fiind puternic prelungite. Reproducerea are loc cu construirea unui cuib de spume (caracteristic familiei) de catre mascul. Inaltimea coloanei de apa in acvariul de reproducere poate fi mai mare deoarece icrele au un continut mare de substante uleioase si nu se scufunda. Reproducerea lor este foarte asemanatoare cu a speciei Tricogaster trichopterus si puteti gasi mai multe informatii acolo.

Genul este raspandit in sud-estul Asiei, apartinand Belontiidelor. In acest gen sunt pesti robusti, supli, puternici, mediu aplatizati pe lateral. Botul este scurt, buzele pronuntate, cu dorsala mai lunga sau egala cu anala. Prima radie a pectoralelor este puternic prelungita, putand fi chiar bifurcata, iar la coada, radiile mijlocii sau cele superioare sau inferioare putand fi foarte prelungite. Linia laterala este sau intrerupta sau lipseste in totalitate. Operculele sunt acoperite cu zimti. Sunt pesti rezistenti si complet nepretentiosi, doar exemplarele tinere fiind pasnice. In general se impaca greu cu celelalte specii. Mananca atat hrana vie, pe care o prefera, dar si uscata sub forma de fulgi deshidratati. Prefera acvariile cu mult soare (sau daca nu, multa lumina) si in general se va evita introducerea lor in acvarii nou infiintate si foarte bine plantate.

Sunt pesti cu un corp lunguiet, puternic aplatizat pe flancuri si ales in partea din spate a corpului. Lungimea la care ajunge este de 8 cm la masculi, femelele ramanand mai mici, dar mai pline in zona abdomenului (mai ales cand ating maturitatea sexuala). Coloritul corpului este foarte schimbator, pestii fiind mai tot timpul agitati (mai ales masculii si mai ales cand sunt in prezenta altor pesti din aceeasi specie). Cand sunt agitati, coloritul este urmatorul: un fond albastru verde stralucitor cu dungi transversale rosii. La depunere, masculul are zona inferioara a capului si zona abdominala de un negru catifelat, pe opercule avand o pata albastra-verde tivita cu rosu, aripioarele fiind albastrui, pana la rosu, cu linii albastre si tivite cu albastru de alta nuanta. Masculul este mai viu colorat decat femela, iar buzele sunt mai pronuntate Sunt raspanditi in Coreea pana in sudul Chinei, Vietnam si Taiwan unde traiesc in ape statatoare (orezarii) sau care curg lent, in zone de mlastina. Au fost introdusi in acvaristica, si in Europa, printre primii ani in 1869, fiind reprodusi pentru prima data in captivitate de Carbonnier. La inceput Alfred Gunter si Boulanger au crezut ca sunt o specie creeata artificial, dar Kreienberg a demonstrat contrariul observand ca, chinezii nu-i tin in acvarii si nici nu apar in comert, ca alte specii (carasi selectionati). O varianta a lui Macropodus opercularis este Macropodus opercularis concolor. Sunt pesti nepretentiosi, temperatura la care pot rezista fiind intre 15-30ºC, iar cea minima de 10ºC. Macropodus opercularis concolor nu are dungile transversale, singura diferenta fiind faptul ca la depunere acesta devine aproape negru, aripioarele fiind puternic prelungite. Reproducerea are loc cu construirea unui cuib de spume (caracteristic familiei) de catre mascul. Inaltimea coloanei de apa in acvariul de reproducere poate fi mai mare deoarece icrele au un continut mare de substante uleioase si nu se scufunda. Reproducerea lor este foarte asemanatoare cu a speciei Tricogaster trichopterus si puteti gasi mai multe informatii acolo.

Helostoma temmincki este raspandit in sud-estul Asiei, in India, Malaezia, Borneo, Sumatra si Indonezia. Corpul este inalt, aplatizat pe lateral, cu o deschizatura a gurii ingusta, buzele foarte groase si carnoase, iesind foarte mult in relief.Totodata buzele sunt acoperite cu dintisori foarte fini, apropiati unul de celalalt. Dorsala este mai lunga ca anala, tepii din partea tare nefiind uniti intre ei. Este un peste mare care in circa 18 luni ajunge la 18 cm. In biotopul natural atinge 55 cm, dar in acvarii sunt mai mici. Specia a fost descoperita in anul 1831 de Cuvier-Valenciennes pe baza unor pesti adusi din Java.

Coloritul: pe un fond de la galben spre verzui, apar mai multe dungi longitudinale inchise la culoare, dungi care se intaind si pe aripioare. In acvariu apare si o forma semialbinotica (semialbinotica pentru ca lipseste pigmentul dar ochii sunt negri nu rosi). Femela, in acvariu, este mai mica, atingand abia 10-12 cm, fiind mai plina ca masculul. Ea se mai deosebeste de mascul si prin faptul ca are spatele mai ascutit. Au nevoie de foarte multa hrana si o temperatura de 25ºC. Prezenta dintilor de pe buze ne anunta ca sunt mari mancatori de alge, dar mananca si hrana vie ca: daphnia, tubifex, etc. Hrana vie oferita va fi mica. Pana la 5-6 cm, li se vor da si pesti mici ca hrana. Stacks a observat ca exemplarele tinere accepta hrana vie mica, in timp ce exemplarele mai mari acceptau si hrana uscata, echitrei, larve de tantari negri, dar nu acceptau tubifex sau larve de tantari rosi (probabil nu traiesc in biotopul natural).

Pentru reproducere se foloseste un acvariu de circa 80-100 l. Pe fund se poate pune putin nisip si un filtru. Duritatea apei va fi de 10-12 dGH cu un pH=6,5-6,8, iar temperatura intre 27-28ºC, dar poate fi ridicata pana la 30ºC. In timpul reproducerii, nu-si construiesc cuib de spuma, icrele si puii plutind la suprafata apei datorita excesului de substanta uleioasa. Icrele sunt depuse pe inserat, dupa un dans nuptial frenetic. La alegerea perechii si la depunerea icrelor, femela este elementul activ. Icrele sunt in numar foarte mare intre 3000-4000 de bucati. Specific acestei specii este ca, in timpul ritualului de imperechiere, pestii se apuca unul pe celalalt de buze, de unde si numele de “gurami pupaciosi” (asemanator unui sarut). Icrele depuse se ridica la suprafata, ramanand lipite de plante. Dupa depunere, perechea nu este necesar sa fie scoasa din acvariu, dar in acest caz ea va fi bine hranita, pentru ca altfel va manca icrele si puii. Acvariile pentru reproducere vor fi foarte bine aerisite.

http://www.youtube.com/watch?v=qivQW6ECyI8

Depunerea are loc in mai multe reprize, una in care pestii se incovoaie unul in jurul celuilalt de 6-8 ori. Apoi dupa o scurta pauza in care se odihnesc unul langa celalalt, incepe a 2-a repriza, dar cu un numar mai redus de imperecheri, doar 4-5, apoi o noua pauza si a treia repriza cu numai 2-3 imbratisari. Se va cauta ca duritatea apei sa nu depaseasca 15 dGH. La o temperatura de 27ºC icrele eclozeaza in 14-17 ore, iar la 30ºC sunt necesare numai 12-15 ore. Larvele raman in apropierea suprafetei apei si inoata dupa alte 48-72 ore. Puii se hranesc cu galbenus de ou sau infuzori si dupa 3-4 zile cu nauplii de Artemia salina. In 4-5 saptamani puii ating 3-4 cm. Puii cresc neuniform si vor trebui selectati mereu. Masculii sunt foarte virili, avand o cantitate foarte mare de lapti si de aceea dupa depunere, apa poate avea un aspect laptos.

Apartine tot Belontiidelor, este mai mic decat Colisa fasciata, ajungand pana la 10 cm, femela fiind ceva mai mica. Biotopul natural este in India si Birmania (in raul Irawadi de langa Rangoon).Prima data a fost importat in anul 1904 intr-un singur exemplar, abia in 1911 s-au importat mai multi. Ii trebuie un acvariu cu un volum de cel putin 50 l. Botul este mic, avand la partea superioara o excrescenta mare, care deriva dintr-o ingrosare a pielii de pe maxilarul superior, fiind vizibila mai ales la masculii care au atins maturitatea sexuala.

Culoarea de baza este un verzui stralucitor, pe acest fond aparand dungi transversale, neregulate, oblice, de culoare roscata, mai intense in partea din spate a corpului. Verdele poate fi acoperit de o dunga longitudinala inchisa la culoare. Zona inferioara a corpului si abdomenului, mai ales cand sunt agitati, se coloreaza in violet inchis cu desene gri-albe. Aripioarele sunt foarte colorate. Femela are coloritul mai estompat. Acvariu trebuie sa aiba multe plante plutitoare, cu radacini care sunt folosite de femela ca ascunzatori, pentru ca masculii sunt brutali cu femelele si asta nu numai la reproducere. Chimismul apei nu prea are importanta, iar temperatura va fi cuprinsa intre 22-28ºC.

Pentru depunere masculul construieste un cuib de bule, format din aer atmosferic, absorbit la suprafata apei inconjurat de o secretie bucala. Cuibul nu este prea mare, putand avea un diametru de 5-8 cm. Femela, care este gata sa depuna, avand abdomenul plin cu icre, loveste masculul in zona abdomenului, parca anuntandu-l ca este gata sa depuna. Intai masculul alearga femela, dar apoi cu aripioarele intinse, asteapta femela sub cuib. Coloritul lui este deja intensificat la maxim. Masculul se incolaceste in jurul femelei pana cand aceasta ajunge aproape cu burta in sus si acum are loc expulzarea icrelor si fecundarea lor. Icrele urca la suprafata apei datorita excesului de substante uleioase. Partenerii cad epuizati pe fundul acvariului si dupa o scurta pauza reiau ciclul pana la depunerea tuturor icrelor, moment in care femela se ascunde si trebuie scoasa din acvariu. Pot fi depuse pana la 1000-1500 de icre.

Icrele sunt impinse de mascul in cuib si sub ele masculul face un alt strat de bule de aer. Icrele eclozeaza dupa 24 de ore, iar dupa inca 3 zile, puii inoata liber, acum trebuind sa-i hranim. Prima hrana va consta in infuzori sau galbenus de ou. Dupa 2-3 zile de la depunere se va scoate si masculul pentru a nu manca puii care devin neascultatori si fug din cuib. Dupa 5 zile, puilor li se pot administra si nauplii de Artemia salina. Se mai poate aplica si metoda urmatoare: imediat dupa depunere, cu ajutorul unei plase foarte fine se scoate tot cuibul cu icre din acvariu si este mutat in alt acvariu pregatit cu apa la aceeasi temperatura. Noul acvariu nu va avea nimic pe fund. Dupa 3-4 saptamani, vom incepe schimbari de apa, la inceput in cantitati mici, apoi mai mari.

Colisa fasciata apartin Belontiidelor, ca si Colisa chuna si sunt raspanditi din India pana in Burma. Au foarte multe varietati. Este una din speciile mari ale genului, putand atinge 12 cm.Botul este mic, buzele proeminente, solzii sunt relativ mari. Culoarea corpului este roscat-maroniu, cu numeroase dungi transversale, oblice, inclinate spre spate, de culoare albastra-verde. Operculele, zona pectorala si abdominala sunt tot de un albastru-verde, aripioarele sunt foarte colorate, femela este mai simplu colorata, cu dorsala si anala rotunjite. De fapt, acest lucru deosebeste sexele intre ele (la mascul, dorsala si anala sunt mai lungi si ascutite la varf).

Colisa fasciata este un peste sperios, necesita mai putina lumina, lucru realizabil cu ajutorul plantelor plutitoare. Sunt pesti dinamici, iar in perioada reproducerii, masculul se impaca greu cu ceilalti pesti din acvariu. Are nevoie de acvarii spatioase, bine plantate, cu multe ascunzisuri, mai ales pentru femele. Temperatura optima este 24-28ºC, iar la reproducere 30ºC. Pentru putin timp suporta si 15ºC. Mananca orice, prefera hrana variata. Pentru reproducere masculul construieste un cuib mare din spuma, avand ca suport plante plutitoare.

Colisa chuna sunt raspanditi in nord-estul Indiei si Bangladesh. In afara perioadei de reproducere si masculul si femela sunt la fel de colorati. Cand este agitat, masculul are un colorit mai intens, cu o culoare galbena-aurie pana la roscat. Capul, zona pectoralelor si abdominala, ca si partea in fata a analei este de un albastru-verde stralucitor. Pe dorsala are o pata lunguiata, galben-citron pana la alb si care e terminata in partea superioara a ei. La femela, temporar, apare o dunga longitudinala inchisa la culoare. Reproducerea si hranirea puilor e foarte asemanatoare cu a speciei Trichogaster trichopterus, fiind valabila pentru toate speciile de Anabantidae.

Poate ajunge la 7 cm. In anul 1964 Niuwenhuizen a observat ca daca specia nu este tinuta intr-o companie adecvata, nu se coloreaza si pot chiar sa nu se reproduca. De aceea recomandam bazine mari, bine plantate, cu mai multe perechi. Daca bazinul este mic se va ajunge la conflicte teritoriale. Pentru o pereche vom considera necesar un teritoriu de circa 50 cm2. Cuibul poate lipsi sau poate fi mic si neingrijit.

Betta splendens ca peste de acvariu poate fi diferit de pestele salbatic, din biotopul natural. Ca specie face parte din familia Anabantidae, caracterizata prin existenta unui organ respirator suplimentar, descris la prezentarea familiei.Traieste in baltile calde, deficitare in oxigen din Asia de sud-est. Este un peste nepretentios, in acvariu putand fi crescut in vase foarte mici, fara aerisire. De aceea, pentru a avea exemplare demne de a fi prezentate intr-o expozitie, este de preferat sa fie crescut in vase mici, borcane, pentru a-si putea dezvolta si etala frumusetea. Pentru acest lucru nu este nevoie decat de o ingrijire minima si o hrana corespunzatoare, la intervale regulate pentru a pastra apa curata. Fiind tinut intr-un spatiu mic, este necesar, ca din cand in cand sa i se schimbe apa.

Este total nepretentios la calitatea apei (duritate si pH), dar au nevoie de o temperatura de 28-30ºC, iar pentru reproducere chiar cu 1-2ºC mai ridicata. Daca este tinut intr-un borcan de circa 1 litru este necesara schimbarea apei cam la 2 zile. La schimbarea apei se va tine in vedere ca temperaturile sa fie egale. Daca folosim apa de la robinet, atunci este bine ca aceasta sa fie “imbatranita” cel putin 24 de ore. Chiar la un peste nepretentios ca Betta, diferentele foarte mari in ceea ce priveste calitatea apei pot provoca accidente grave. Daca observam ca un Betta tinut intr-un spatiu mic, sta mai mult pe fundul vasului, sau isi reduce activitatea, atunci acesta este un semn ca apa trebuie schimbata. Schimband apa imediat, se observa o intensificare a activitatii pestelui. Se recomanda adaugarea in apa acvariului in care crestem Betta, a unei linguri de sare grunjoasa la fiecare galon de apa ( i galon = 4 l apa).

Hrana pestilolor Betta

Betta nu este un peste pretentios, atata timp cat hrana este data la intervale regulate si in cantitati suficiente. Pestelui i se pot administra ca alimente urmatoarele: daphnie vie, congelata, larve de tantari, bucati de carne de vita cruda, tubifex, Artemia salina vie si congelata, rame taiate marunt si bine spalate. Se recomanda o dieta cat mai variata. I se poate administra si hrana uscata, dar numai ca hrana suplimentara asociata cu cea vie sau congelata. Indiferent de tipul hranei, este recomandabil sa fie hranit de mai multe ori pe zi, decat o singura data din abundenta. Astfel i se poate asigura si variatia hranirii, recomandata tuturor pestilor, nu numai la Betta. Un aliment in exces (neconsumat in intregime) duce la o schimbare a calitatii apei (infectarea apei) putand duce la imbolnavirea pestelui. In general se apreciaza ca Betta splendens traieste doar 1,5-2 ani, dar exista marturii ca unii traiesc peste 3 ani. O hranire in exces si o hrana neadecvata scurteaza viata pestilor. De aceea se recomanda si folosirea ca hrana a ficatului de pui, inima si ficat de vita, carne de cal si hrana sub forma de fulgi deshidratati, creata special pentru ei. Deci din punct de vedere al conditiilor de intretinere, temperatura apei se pare ca are o influenta foarte mare. Astfel, acest peste tropical poate rezista la o temperatura minima de 21ºC si maxima de 29ºC. Se pare ca o temperatura de peste 30ºC scurteaza viata pestelui. Betta este putin sensibil la boli, daca respectam regulile de mai sus privitoare la hrana si schimbarea apei. Sunt informatii ca masculii de Betta au trait peste 9 ani. Este adevarat ca acesti pesti sunt tinuti in conditii de laborator, facand parte dintr-un experiment universitar asupra longevitatii. Fiecare peste are un acvariu cu un volum de mai multi galoni, dar pentru el, este “alergat” prin acvariu un anumit timp.

Reproducerea la Betta

Din punct de vedere al calitatii apei, Betta este un peste putin pretentios. In ceea ce priveste vasul folosit pentru depunere, el poate fi foarte diferit ca forma si volum. Astfel in Orient se folosesc pentru depunerea icrelor oale emailate si ceramice. Ca o indicatie suplimentara nu trebuie ca vasul sa fie nici prea mic, dar nici prea mare pentru ca pestii sa nu se piarda unul de altul. Din punct de vedere al temperaturii, exista informatii ca Betta a depus la 18ºC, dar un succes deplin s-a obtinut la o temperatura cuprinsa intre 24-29ºC. Aceste temperaturi reflecta, mai mult ca sigur, temperaturile din biotopul natural. Observam din cele spuse mai sus ca succesul reproducerii nu consta in asigurarea unor conditii deosebite de acvariu, ci trebuie cautat in alta parte, si anume la asigurarea materialului biologic. Revenind asupra temperaturii, putem constata ca temperaturi peste 30ºC incomodeaza pestele, iar puii rezultati (icrele fiind silite sa se dezvolte foarte rapid) sunt slabiti si mor inainte de a putea inota. Deci pentru a obtine descententi sanatosi si numerosi, cauzele succesului trebuie sa le cautam in priceperea noastra de a alege materialul biologic. Astfel un prim criteriu de a alege perechea depunatoare il constituie culoarea. La o prima tentativa de a reproduce Betta acest aspect ne va interesa mai putin, totul este sa obtinem puii. Dar la o a doua sau a treia reproducere (succes) vom deveni mai pretentiosi. Astfel vom alege o pereche rosie (albastra, alba sau verde) pe care-i vom pune la reprodus. Dar sa vedem cum realizam aceasta, pentru ca doar ai-i pune intr-un acvariu impreuna nu este suficient. Dupa criterii de culoare alegem o pereche matura sexual. Deja am pregatit acvariu pentru reproducere, am asigurat o temperatura a apei de 26-28ºC. Sa vedem de ce mai avem nevoie pentru un succes al reproducerii. Ca la orice ovipar, introducem femela cu 12-24 de ore inainte in bazinul de reproducere. In cazul lui Betta, in acvariu am pus un grup de plante plutitoare: Riccia fluitans, Ceratopteris, precum si un grup de plante ca: Cryptocarine ale caror radacini le-am prins cu o agrafa de plumb si care au fost asezate in 2 sau 3 colturi ale acvariului. Plantele plutitoare ajuta la formarea cuibului de spuma de catre mascul (suport al viitoarelor icre), iar plantele din colturi vor servi ca ascunzatori pentru femela in timpul si dupa depunerea icrelor. Consideram necesara introducerea femelei in acvariul de reproducere cu 12-24 de ore inainte, deoarece femela (gata de reproducere) se acomodeaza mai greu unor noi conditii. Masculul se acolodeaza mai usor (parca stie ca este pus intr-un alt acvariu pentru reproducere) si daca femela nu este complet pregatita da depuna, masculul excitat o alearga si o bate, putand s-o omoare. Reproducerea incepe cu construirea de catre mascul a unui cuib la suprafata apei. Pentru constructia cuibului, unii autori pun pe suprafata apei o hartie cerata sau o ceasca de plastic. Aceste lucruri se pun deoarece multi masculi isi construiesc cuibul sub ele. Este de preferat sa punem doar cateva tufe de Ceratopteris sau frunze rupte de Echinodorus osiris sau E. orizontalis. Pregatirea bazinului pentru reproducere costa in:
- un bazin de circa 40 l
- se umple cu apa mai veche (peste 48 de ore)
- se pun in acvariu tufele de plante plutitoare si grupul de plante la colturi. Pe langa ca acestea constituie un loc de adapost si odihna pentru maturi si puiet, se pare ca in jurul acestora apare si se dezvolta o viata microscopica mancata de puiet;
- coloana de apa nu va depasi 10 cm pentru ca icrele de Betta sunt mai grele ca apa si dupa depunere si fecundare, acestea cad la fundul bazinului, fiind apoi luate de mascul in gura si fixate in cuibul de spuma. Daca coloana ar fi mai inalta, atunci dupa 4-5 drumuri, masculul ar obosi si si-ar pierde interesul pentru reproducere, lasand icrele cazute pe fund unde ar pieri. Adancimea mica ajuta si puii, care se vor putea ridica singuri la cuib.

Sunt relatari ca nici o adancime de circa 30 cm a coloanei de apa nu ar fi prea mare:
- asigurarea unei temperaturi constante 26-28ºC cu ajutorul unui termostat;
- peste acvariu se va pune un geam, acest lucru asigurand mentinerea temperaturii constante, lucru care trebuie asigurat si dupa primele 30 de zile de viata, dupa care puietul incepe sa-si dezvolte organul auxiliar de respiratie (labirintul). De asemenea mentine si o umiditate existenta in biotopul natural.
Presupunem ca am asigurat toate aceste conditii si femela este pregatita pentru depunere. Acest lucru este evident prin aparitia pe corpul femelei a unor dungi transversale. Aceste dungi sunt invizibile la pestii de culoare deschisa (galben, alb, pastel). Daca apar aceste dungi, atunci se poate introduce si masculul. Daca introducem masculul si observam ca acesta nu incepe sa-si construiasca cuibul de spuma, exista mai multe metode pentru a-l stimula. Se separa acvariul in doua parti cu ajutorul unui geam, intr-o parte ramanand femela iar in cealalta fiind masculul. Dupa circa 12-24 ore masculul incepe construirea cuibului. Daca a construit cuibul, ridicam geamul despartitor si acum fiind impreuna, perechea incepe depunerea icrelor. Stimularea construirii unui cuib de catre mascul se poate face nu numai prin apropierea unei femele si si prin apropierea unui mascul, sau doar prin schimbarea locului (intr-un borcan) a femelei. Se mai apreciaza ca schimbarea apei stimuleaza construirea unui cuib. O alta cauza care ar putea determina construirea unui cuib, o constituie schimbarea barometrului. Acest lucru se leaba probabil de numarul de ani petrecuti in captivitate a pestelui salbatic. Se pare ca aceeasi influenta o are si succesiunea sezoanelor uscate-ploioase din viata pestelui. Un alt stimulent pentru construirea cuibului il constituie temperatura alei. In natura construirea cuibului are loc la o temperatura cuprinsa intre 17-29ºC. Conteaza foarte mult temperatura la care pestele a fost obisnuit. S-a observat faptul ca pestii care au stat cateva ore la o temperatura de 13ºC, readusi in conditii normale, in 24 de ore si-au construit cuiburi pentru reproducere. S-a observat ca pentru construirea unui cuib, stimulativ pentru mascul este si un obiect in forma rotunda (ca un grapefruit) si de culoare galbena. Aceste constatari au fost verificate si s-a observat ca acest obiect seamana cu masa unei frunze plutitoare care se gaseste in biotopul natural (Thailanda). Culorile rosii sau verzi nu s-au bucurat de aprecierea pestilor, iar albastrul a fost respins in totalitate. Totodata s-a observat ca bulele atrag si hranesc infuzorii. Sunt cazuri in care o pereche n-a depus, desi masculul a construit cuibul. Introducand o alta pereche, noul mascul a folosit si completat cuibul vechi. Este bine sa existe o sursa de lumina in camera cu acvariul, dar nu deasupra acestuia. De regula seara se introduce femela in acvariu, iar dimineata si masculul (asigurand o iluminare slaba a camerei). In cursul zilei masculul excitat a construit deja cuibul. Marimea cuibului poate varia foarte mult. Astfel pot fi doar cateva bule sau cuibul poate acoperi jumatate din suprafata acvariului. Cuiburile a 2 masculi de Betta nu vor semana niciodata. Bulele de aer sunt acoperite cu un strat de mucus si formeaza o masa lipicioasa, folosind pentru mentinerea icrelor si a puilor in cuib. Jocul nuptial poate avea aspecte diferite. Astfel sunt cazuri cand femela urmareste la inceput masculul (daca este adaptata deja noilor conditii) sau daca nu, masculul urmareste femela. Indiferent de situatie, dupa circa 15-20 de minute femela incepe sa se ascunda de avansurile masculului. Activitatea masculului alterneaza intre fugarirea femelei si lucrul la cuib. Perioada de curtare poate dura de la cateva ore la cateva zile. Culoarea femelei se intensifica iar dungile transversale sunt vii. Femela vine spre mascul, insa cand acesta vine catre ea, femela fuge si se ascunde. In final, femela, cu aripile stranse, se apropie de cuib, cu capul in jos. Din acest moment masculul se poarta mai gingas cu ea. Incep sa se incolaceasca unul pe altul sub cuib. Se pare ca masculii sunt “stangaci” sau “dreptaci”, astfel ei neputandu-te indoi (incolaci in jurul femelei) decat pe dreapta sau pe stanga. Incolaciti, femela se intoarce cu burta in sus si incepe depunerea icrelor, fecundate imediat de mascul. Icrele, mai grele decat apa, cad pe fund si sunt luate de mascul in gura si ridicate in cuibul de spuma. Acesta este momentul in care acvaristii mai putin experimentati au impresia ca masculul mananca icrele. Femela expulzeaza in reprize de cate 15-20 de icre, care sunt fecundate de mascul. Dupa depunerea intregii ponte, in functie de marimea si experienta perechii, care poate numara pana la 400-500 de icre, femela va fi scoasa din acvariul de reproducere, pentru ca masculul in dorinta lui de a proteja cuibul si progenitura, devine foarte violent, batand femela (putand chiar s-o omoare). In perioada pana la aparitia alevinilor, masculul va ridica continuu icrele cazute din cuib (ca si puietul), pana cand acesta incepe sa inoate orizontal. In toata aceasta perioada nu este necesara nici aerisirea nici filtrarea apei, pentru ca turbulenta produsa de acestea poate face dificila intretinerea cuibului si poate imprastia icrele si puietul (exista impresia ca puietul este incomodat de apa care se misca in permanenta). Dar o completare sau o schimbare partiala a apei poate inlocui aerisirea si filtrarea.

Depunerea icrelor poate dura 3-4 ore. Depunerea aduce pestii intr-o stare aproape de transa. Primul care-si revine este masculul care are indatoriri suplimentare fata de actul depunerii. Dupa depunerea unei transe de icre, masculul are grija de icre, le ridica in cuib, le aseaza urmand apoi o alta repriza de depunere. Si femela poate ajuta la ridicarea icrelor in cuib. S-a mai observat ca unii masculi inghit o parte din icre, ingrijind cu atentie icrele ramase. Sunt relatari despre o dezvoltare “stomacala” a unor pui. Perioada de incubare dureaza cam 36-40 de ore, timp in care masculul ingrijeste cuibul, aranjand icrele si puii, probabil oxigenandu-i. Dupa aparitia puilor (intai mici icre cu codita) acestia cad din cuib, masculul avand grija sa-i urce la loc. Se presupune ca acest lucru este benefic, deoarece la suprafata apei, la separarea dintre medii (apa-aer) stratul despartitor este mai bogat in oxigen. Dupa circa 48-60 de ore majoritatea puilor inoata liber (in pozitie orizontala). In acest moment scoatem masculul si incepem hranirea puietului (care pana acum s-a hranit din icra). Ca o prima hrana, pentru puii de Betta se vor folosi infuzorii (parameci) sau galbenus de ou fiert tare (a se vedea capitolul “Hrana”). Se pare ca viata microscopica formata in jurul frunzelor de suprafata este suficienta pentru hranirea puietului. In acest moment este necesara introducerea unei pietre de aer actionata de un vibrator, mai ales pentru spargerea pojghitei de praf care se formeaza la suprafata apei si care impiedica oxigenarea. Dupa 5-7 zile de hranire cu infuzori sau galbenus de ou fiert tare, se poate trece la o hrana mai consistenta ca: microviermi sau naupi de Artemia salina. Concomitent cu trecerea timpului si cresterea puietului, se va ridica si nivelul apei in acvariu. Daca folosim o hrana bazata pe galbenus de ou, se recomanda introducerea in acvariu a unor melci care sa consume o parte din aceasta hrana, care altfel ar altera apa. Melcii pastreaza curat in bazin mai mult timp decat daca in acel bazin n-ar fi melci. Intr-un acvariu din care nu am scos la timp perechea de reproxucatori se pot observa serii diferite de pui, in diverse stadii de dezvoltare. Astfel putem avea icre eclozate in cuib, concomitent cu pui care inoata si se hranesc liber.Totodata nu s-a observat ca femela sau masculul sa-si manance puii. Sunt observatii ca folosind pentru femela o “cusca” pentru guppy, aceasta a sarit in bazin la mascul, iar dupa depunerea icrelor a sarit inapoi in cusca.

Walt Maurus nu recomanda introducerea femelei inaintea masculului in nazinul de reproducere. El recomanda introducerea concomitenta a ambilor, deoarece considera ca oricare se poate socoti stapanul teritoriului. El spune ca pestii au nevoie de 2-3 minute pentru a se acomoda si a depune. Daca o femela nu vrea sa depuna, se recomanda introducerea unei a doua femele in bazin. Daca masculul este cel care nu corespunde atunci femela se va razbuna atacand masculul pana la omorarea lui. Daca depunerea icrelor nu are loc intr-un interval de 72 de ore se recomanda schimbarea perechii. De regula, doar schimbarea masculului da rezultate. Daca totusi femela nu prezinta semne ca vrea sa depuna icrele (dungile verticale), atunci o vom inlocui cu o alta. Probabil ca ea nu este matura sexual sau este la prima depunere si este speriata. Se pare ca masculul este stimulat sa-si construiasca cuibul daca la o a doua, a treia depunere este folosita o femela de culoarea primeia cu care a depus icre. Nu este o regula generala, dar trebuie sa tinem cont de ea. O alta regula de care trebuie sa tinem seama pentru succesul reproducerii este aceea ca nu se pune la reproducere un mascul tanar si o femela care a depus de mai multe ori si deci ma mare ca varsta si dimensiuni. S-a constatat ca imbratisarile nereusite duc la scaderea apetitului sexual atat la femele cat si la masculi. Daca nu punem la imperecheat exemplare tinere, lasandu-i sa imbatraneasca, atunci ei vor refuza sa faca acest lucru sau nu vor putea sa-l faca. Deci cu cat masculii si femelele vor fi pusi la depunere mai repede si cat mai des, cu atat succesul va fi mai deplin. O pereche invatata cu un ciclu regulat de depuneri (sa spunem la 3 saptamani sau o luna, dar respectat cu rigurozitate) va deveni nervoasa la depasirea termenului. Daca o punem exact la termenul la care a fost invatata, atunci depunerea este garantata intr-un timp foarte scurt de la introducerea in acvariul de reproducere. La o depunere, o pereche de Betta poate depune pana la 400-500 de icre. Nu s-a observat ca femela sa manance icrele, ea ajutand masculul sa le culeaga pe cele cazute pe fund punandu-le in cuib. S-a mai observat ca bine hraniti si ingrijiti, Betta poate depune continuu. Astfel, daca depunerea are loc intr-un acvariu cu mai multe exemplare, un mascul va depune cu toate femelele care se prezinta voluntar. Probabil ca asa se petrec lucrurile si in natura. In acest caz vor exista concomitent pui, icre eclozate si icre neeclozate in acelasi spatiu si cu acelasi mascul. Bine hranite, femelele de Betta pot depune din nou dupa o perioada scurta de timp de circa 3-4 zile. Masculii de Betta ingrijesc puietul atata timp cat acestia stau in cuib, in momentul cand il parasesc, puietul poate fi gonit de mascul.
Hranirea puilor se va face in clipa in care toti (sau marea lor majoritate) inoata orizontal. In primele zile de viata, in privinta hranirii sunt doua teorii:
- este necesara hranirea puietului in primele zile cu infuzori
- nu sunt necesari infuzorii si se poate incepe direct cu naupli de Artemia.
Am reprodus aceste teorii mai mult din curiozitate pentru ca pana la urma experienta noastra isi va spune cuvantul. Daca hranim puietul cu infuzori, atunci plasarea unui bec mic chiar deasupra bazinului are un efect benefic, infuzorii adunandu-se in jurul sursei de lumina si caldura. Si puietul se va aduna tot acolo putandu-se hrani mai bine. Dupa circa 10-14 zile puietul care a fost crescut pana acum in bazine mici trebuie mutat in bazine mai mari. Daca nu facem acest lucru la timp vom incetini cresterea lor. Ca regula generala trebuie sa tinem cont ca se va asigura 10 l de apa pentru fiecare 25-40 de pui. Bine alimentati si facandu-le schimbari dese de apa, puii vor creste foarte rapid. In perioada formarii labirintului la circa 30 de zile, pestii sunt deosebit de sensibili la diferentele de temperatura. Astfel bazinul se va acoperi cu un geam care face ca temperatura apei din acvariu si a stratului de aer de la suprafata sa fie egale. Aceasta diferenta de temperatura este cauza pierderii unor serii intregi de pesti labirint. S-au observat cazuri in care intr-o serie de pui, in afara celor care inoata normal, sunt si altii care “topaie” prin bazin, inotand cu dificultate. Acest lucru apare cu predilectie mai ales atunci cand puii incep sa-si foloseasca labirintul. Unii dintre crescatori distrug acest puiet, insa acest lucru se poate remedia. Boala lor este legata de vezica inotatoare, care este mai scurta sau mai putin dezvoltata. Unii autori spun ca acesti pesti trebuie mutati intr-un acvariu cu coloana mica de apa. Aceasta boala nu este ereditara, neexistand explicatii nici tratament pentru ea. Pestele isi poate reveni sau nu.