Nadirea are o foarte mare importanta, in special in pescuitul crapului unde fara o nadire corespunzatoare sansele unei partide reusite scad foarte mult.
<
Tocmai de aceea nadirea este o operatie ce trebuie tratata cu mare atentie din multe puncte de vedere: locul in care nadim, cantitatea de nada, compozitia nadei etc, deoarece este unul din factorii ce vor influenta hotaritor partida de pescuit. Realizarea unei nadiri corecte, precise si sustinute va fi recompensata prin numarul trasaturilor sau al capturilor. Pentru a capta atentia crapului si pentru a obtine preocuparea lui pe vadul pe care pescuim este necesar sa avem un pat de nada pe o suprafata mai mica sau mai mare.
Cele mai des folosite nade ar fi semintele, amestecurile de seminte, boiliesuri sfarimate, boiliesuri, alune tigrate (tiger nuts), alune, pelete etc. Introducind in mod eficient aceasta nada putem cistiga increderea crapilor, obisnuindu-i sa se hraneasca pe vadul nostru, sa-l frecventeze, scopul nostru fiind sa-i tinem pe locul nadit.
Putem spune ca nadirea este destul de simpla atunci cind pescuim aproape de mal si putem introduce nada cu prastia sau aruncind cu mina. In multe cazuri insa crapul se gaseste la distante considerabile fata de mal. Probleme apar atunci cind dorim sa nadim cu seminte la distante mari de 80-100 de metri sau chiar mai mult, unde normal putem arunca doar montura cu plumb. Frecvent un prag sau un platou aflat la distanta mare poate oferii posibilitatea unor capturi frumoase, dar fara nadire nu putem tine crapul pe loc. Sa spunem ca este posibil sa introducem boiliesuri cu prastia sau cu bastonul cobra la distante de 100 metri, dar boiliesuri sfarimate, seminte.pelete sint imposibil de introdus la asemenea distante cu prastia, lingura de nadit sau baston.
Cea mai simpla rezolvare a acestei probleme ar fi nadirea din barca, din pacate insa sint multe lacuri unde barca este interzisa. Exista apoi posibilitatea nadirii cu barca teleghidata dar pe unele lacuri si aceasta este interzisa si oricum nu este la indemina oricui din cauza pretului mare. Mai avem posibilitatea nadirii cu saculeti solubili insa acestia nu pot fi lansati la distante foarte mari.
In aceste conditii metoda cea mai eficienta pentru a nadi la distanta mare ramine racheta de nadire. Cu ajutorul acesteia putem nadi cu precizie la distanta mare cu boiliesuri, bucati de boilies, amestecuri de seminte, pelete, alune etc. Utilizarea ei nu presupune conditii foarte speciale, asigurind o nadire precisa si relativ rapida.


Rachetele de nadire se gasesc in trei variante de marime prezentind fiecare o utilizare aparte. In functie de marime si forma difera distanta la care putem lansa nada, cantitatea de nada ce se poate introduce la un lanseu, compozitia nadei ce poate fi introdusa , insa toate tipurile de rachete au in comun marea lor eficacitate.
Cele trei tipuri de rachete ar fi:
Racheta scurta cu corp mai “indesat”. Acest tip de racheta poate fi lansat chiar si cu lansetele obisnuite de crap. Dezavantajul este ca poate inmagazina o cantitate mica de boiliesuri sau seminte si poate fi lansata la distante mai mici decit celelalte tipuri, respectiv la 70-100 metri. Avantajul consta in faptul ca este ideala pentru o nadire suplimentara dupa ce am avut trasaturi deoarece nu face zgomot asa mare cind cade in apa iar recuperarea ei este mult mai usoara, neintimpinind rezistenta mare.
Racheta cu corpul gros, mare, cu diametru interior mare. Acest tip de racheta este capabil sa inmagazineze o cantitate mare de nada (pina la 200 gr.) si poate fi lansat la distante de100-130 metri cu o mare precizie. Trebuie sa avem grija insa pentru ca nu orice lanseta suporta o astfel de incarcare. Racheta poate fi umpluta si cu apa , peste nada, in felul acesta marind stabilitatea ei in aer si reducind cantitatea de nada ce cade pe parcursul lanseului.
Racheta lunga, mai subtire, cu diametru mic interior. Cu aceasta racheta si cu un echipament lanseta-mulineta-fir adecvat putem introduce o cantitate de 8- 10 boiliesuri chiar la distante extreme de 120-140 metri. Bineinteles aceste aruncari necesita o anumita tehnica.
Exista si un model mai nou de racheta care este prevazuta cu un sistem de inchidere avantajos pentru ca nu pierdem nada pe parcursul lanseului si mai ales pentru ca la recuperarea rachetei rezistenta intimpinata este foarte mica.
Racheta nu trebuie incarcata la maxim cu nada deoarece in acest caz in prima faza a lanseului o parte a nadei va cadea neajungind intreaga cantitate lansata pe vadul nostru. Este recomandat ca racheta sa fie incarcata doar 2/3 din capacitate.
Aruncarea nu trebuie facuta prin biciuire, inceputul lanseului nu trebuie sa fie printr-o miscare brusca ci miscarea trebuie intensificata progresiv.
Daca lanseul a fost efectuat sub un unghi bun, in momentul contactului cu apa racheta va avea o miscare de basculare eliberind nada din interior.
In cazul in care racheta atinge apa sub un unghi ascutit va efectua o miscare de salturi pe suprafata apei.


Pentru folosirea rachetelor de dimensiuni mai mici sint corespunzatoare si lansetele de crap. In cazul in care sint folosite rachete mari, incapatoare, acestea sint prea grele pentru lansetele de crap normale si exista riscul de a le rupe. In trecut se foloseau lansete grele de genul celor de la pescuitul marin (surf fishing) dar astazi exista lansete specializate, concepute pentru lansarea acestor rachete la distante mari (denumite spod-rod). Aceste lansete au 3,60 metri,test curve 4-5 livre, actiune parabolica, inelul de plecare si cel de virf fiind supradimensionate. Pentru a reusi lanseuri cit mai lungi este recomandata folosirea unui inaintas textil, rezistent, care sa preia socul aruncarii, firul principal, monofilamentul putind fi subtire (0,25 mm). Lipsa de elasticitate a inaintasului textil este un avantaj deoarece permite incarcarea lansetei la maximum in momentul lansarii. In cazul in care nu folosim inaintas textil, o parte din puterea vergii este absorbita de intinderea firului monofilament, ceea ce duce la scaderea distantei de aruncare.
Recomand tuturor celor ce n-au nadit niciodata cu o racheta sa incerce macar odata si va asigur ca veti fi uimiti de distantele la care puteti introduce nada, de precizia lanseului si de simplitatea metodei.

Dupa localizare, nadirea este cea mai importanta operatiune in pescuitul unui peste care isi cauta hrana ghidandu-se dupa “miros”.


Cel mai important aspect al nadirii este ca nada sa ajunga acolo unde trebuie, adica pe langa carligele cu momeala. De asemenea cantitatea de nada este foarte importanta, nu trebuie sa va zgarciti dar nici sa hraniti toata pestimea din apa. Sa nu va sperie faptul ca pescarii din jurul vostru aunca in dreptul lor kile de mamaliga sau alte terciuri inodore si lipsite de gust, voi trebuie sa excelati prin calitate. In mod sigur crapii se vor aduna la nada voastra bine facuta, cu un iz irezistibil, cu un miros apetisant, cu o culoare atragatoare, preferand-o mamaligilor cotidiene pe care le primesc de la inceputul vietii lor in aceeasi formula (malai + apa + zahar + anason sau vanilie).
Nadirea cu ajutorul lansetei este cea mai eficienta metoda de nadire pentru ca si momeala si nada ajung exact in acelasi loc. Problema este ca la un singur lanseu cu o lanseta de 3 lb nu poti arunca o cantitate suficienta de nada plus momeala asa ca neaparat este nevoie si de nadire suplimentara. Nadirea cu ajutorul lansetei se face cu momitorul (arc), cu firul solubil, cu saculetul PVA sau cu racheta.
Nadirea cu momitorul (arcul) – Este cel mai popular accesoriu de nadire. Acesta se umple cu nada pasta , simpla sau in amestec cu momeli. Va recomand momitoareele din plastic sau cele vopsite in culori inchise (verde inchis, negru) pentru ca dupa golirea de nada nu trebuie sa devina un semnal de alarma pentru pesti.


Nadirea cu firul solubil – este foarte potrivit pentru boiliesuri si boabe de porumb. Insirati boiliesuri sau boabe de porumb pe croseta, trageti-le pe firul solubil, legati ambele capete ale firului de montura (forfac) si lansati . Dupa cateva secunde firul se dizolva si veti avea un pumn de boiliesuri sau de graunte pe o suprafata de o palma.
Nadirea cu saculetul solubil – este cel mai interesant mod de nadire deoarece impreuna cu nada (pasta, boiliesuri, boabe, momeli animale) se introduce in saculet si montura cu carlig reducand astfel riscul incurcarii cu linia sau plumbul. Atentie la greutatea la care ajungeti cu nada + montura!!!
Nadirea cu racheta – Este o teava din plastic si are in capatul superior o camera cu aer (sau material plutitor) iar in capatul inferior un sistem de prindere. Necesita o alta lanseta decat cea cu care pescuim (de putere mare) si o buna precizie in lanseu dar are avantajul ca duce o cantitate destul de mare de nada (pana la 500g).
Nadirea cu barca – Este cea mai precisa forma de nadire si este foarte indicata pentru nadirea locului inaintea partidei de pescuit.
Nadirea cu vaporasul teleghidat – Ofera o nadire foarte precisa si poate fi folosit si in timpul pescuitului pentru ca prin dimensiunile sale reduse nu sperie (foarte tare) pestii.


Nadirea cu cobra – Este o teava din aluminiu sau PVC de pana la 1 metru lungime, de cele mai multe ori curbata. Cu aceasta teava si cu putin antrenament poti arunca boiliesuri la peste 100 metri distanta. Se fabrica in dimensiuni diferite in functie de distanta la care doriti sa aruncati si de diametrul boillie-surilor.
Nadirea cu prastia - Daca pescuiti la distante mici fata de mal puteti folosi prastia de mana dar cum de cele mai multe ori se pescuieste la distante mari cea mai folosita este catapulta. Cel mai important lucru este sa va reglati tirul si sa naditi in aceasi zona in care v-ati lansat monturile.
Nadirea cu lopata – Nu este vorba de unealta agricola ci de o lopatica de forma unei linguri, cam de marimea a doua palme, cu o coada de 1,8 – 2 metri in care se pune un bulgare de nada sau seminte. Cu aceasta lopata se poate lansa pana pe la 80m.

Rama, indiferent de specie, a fost si este o momeala clasica in pescuitul recreativ – sportiv.
Desi la ora actuala ramele pot fi cumparate „de-a gata”, pentru un pescar pasionat, care sta „la curte”, infiintarea unei crescatorii proprii insemna un real castig pe multiple planuri: economie de bani, rame disponibile la orice ora, reciclarea ecologica a deseurilor vegetale din gospodarie si nu in ultimul rand obtinerea unui „subprodus” respectiv pamant pentru flori (compost), care va fi mult apreciat de „consoarte”.


Nu intentionez sa prezint o metoda ultra stiintifica, costisitoare si care necesita multa munca, cele descrise mai jos se bazeaza in mare parte pe experienta proprie, subsemnatul beneficiind de o astfel de „crescatorie” multi ani, cu rezultate uimitoare.
Ce crestem:
Este foarte important ca in crescatoria nostra sa inmultim specia Lumbricus rubellus, care este ruda apropiata cu rama de pamant (Lumbricus terestris).
Numita de unii „rama de litiera” sau „rama de frunzar” ea este cunoscuta de pescarii vorbitori de engleza, sub diverse denumiri: Driftworm, Garden Worm, Angle Worm sau Leaf Worm;
Unde o gasim, cum arata, ce avantaje are:
Lumbricus rubellus este un locuitor al solului si in special al frunzarului, la degradarea careia contribuie in mare masura. Asadar, intr-o zi frumoasa de primavara – vara, dupa o ploaie, facem o excursie intr-o padure de foioase unde vom cauta in stratul de frunze moarte de pe sol (litiera) si mai ales intre frunzele maronii, umede si lipite intre ele, un numar cat mai mare de rame. Daca vom cauta in zonele mai putin circulate, daca avem putin noroc si suntem atenti, pe un metru patrat putem gasi pana la 100 de exemplare. Le vom aduna fara a le indeparta de pe frunzele pe care le-am gasit si fara sa uitam sa adunam si 1 – 2 saci de frunzar din aceasi zona (sursa de hrana pentru inceput).
Rama de frunzar seamana mult cu rama de pamant. Are un aspect lucios, de culoare purpurie sau rosu-maronie, pe partea ventrala culoarea fiind mai deschisa. Lungimea corpului este de 6 – 12 cm, cu o grosime medie de 4 – 6 mm. Apartine de viermii inelati si poseda o formatiune specifica perioadei de maturitate sexuala numita clitelum, care reprezinta o ingrosare tegumentara cu rol in reproducere (v. fig. 1 si 2). Aceasta formatiune are, impreuna cu alte caractere, un rol important in recunoasterea ei, deoarece indivizii speciei Lumbricus rubellus poseda clitelum numai pe partea dorsala a corpului. Daca se face o observatie la lupa, se constata ca ea se afla situata pe inelele 26-33, caracter propriu speciei respective.


Cresterea ei a fost studiata si perfectionata in scopul obtinerii compostului, in intreprinderile de bio-reciclare a deseurilor vegetale. Spre deosebire de rama comuna (de pamant) prezinta urmatoarele avantaje:
- traieste la suprafata solului, sau aproape de suprafata;
- este mai putin sensibila fata de lumina, datorita pigmentarii puternice;
- se hraneste predominant cu resturi vegetale in descompunere;
- devine matura reproductiv la aprox. 179 de zile;
- logevitatea variaza intre 682 – 719 zile;
- depune 79 – 106 coconi /an /individ;
- iarna hiberneaza in sol, in mici caverne globulare, la mica adancime (40 – 50 cm);
- primavara revine la suprafata in stratul de frunzar;
- daca are hrana suficienta nu migreaza;
- prin consumarea resturilor vegetale, genereaza un compost de culoare
- neagra-bruna, de buna calitate.
Din punct de vedere al pescarului sportiv, nu sunt de neglijat urmatoarele aspecte:
- tegumentul fiind relativ gros, sta bine pe carlig;
- rezista mult in apa, inclusiv in apa sarata, fiind viabila si la 3-4 grade celsius;
- nu are miros neplacut, iar prin intepare sau rupere, nu elimina acel
- lichid puternic mirositor caracteristic ramei de balegar;
- tinut in pamantul in care a crescut, poate fi pastrat in frigider sau la temperatura
- camerei, cateva saptamani.
- Metoda de crestere
Cautam in curte (gradina) un loc umbros si relativ ferit de curenti de aer (preferabil langa un zid, gard, etc.) unde construim din scanduri sau cu zidarie usoara (BCA) un „tarc” direct pe pamant. Dimensiunile sunt la alegere, dar recomandabil este un volum de aprox. 2 mc, cu o inaltime de 0,7 – 0,8 m.
Spatiul rezultat se imparte transversal in doua, printr-un perete despartitor din scanduri distantate intre ele la 1 – 2 cm. Depozitam in unul dintre spatii frunzarul si ramele adunate in padure, dupa care udam usor „crescatoria” si totul este gata.


Logica celor doua spatii este simpla: vom incepe cresterea ramelor in unul dintre ele, iar cand acesta se va umple cu compost (pamant organic) vom incepe depozitarea resturilor vegetale in spatiul alaturat, ramas gol. Ramele vor migra spre sursa de hrana iar compostul rezultat, poate fi utilizat in gradina. Prin utilizarea alternativa a celor doua spatii, crescatoria poate functiona un numar mare de ani.
Ce vom face in continuare ? practic mai nimic. Vom avea doar grija ca in aceasta incinta sa depozitam toate resturile vegetale din gospodarie, provenite in cursul anului, respectiv: iarba cosita; frunzele si lastarii de vita de vie (daca nu a fost recent stropita cu pesticide); frunzele pomilor fructiferi, cazute toamna; toate frunzele si tulpinile legumelor etc. Dintre speciile de foioase sunt preferate in primele saptamani dupa moarte, frunzele de cires si de par, dintre speciile furajere trifoiul rosu, iar dintre resturile de legume, frunzele de ceapa. Numai frunzele de fag sunt consumate nedegradate, imediat dupa cadere.
Atentie ! nu se vor depozita aici frunzele de nuc, tulpinile si frunzele de rosii si cartofi.
Dintre resturile menajere, pot fi adaugate cojile de legume, fructe, produsele cerealiere. Deosebit de utile sunt cojile de oua zdrobite sau macinate fin, ele constituind un important aport de calciu.
Daca este foarte cald, sau nu a ploat de mult, vom uda periodic „crescatoria” avand grija ca surplusul de apa sa se scurga in sol sau prin peretii de scandura. În general este de preferat sa mentinem o usoara umiditate si o reactie neutra sau slab alcalina in crescatorie, deoarece daca solul devine acid ramele raman mult mai mici, iar in caz de uscaciune excesiva ele se retrag in sol. Trebuie stiute de semenea urmatoarele: Lumbricus rubellus rezista la temperaturi limita cuprinse intre 2 si 30 gr. celsius, temperatura optima fiind de 18 – 22 gr. Sub 10 grade adultii nu mai formeaza coconi iar ritmul de crestere a formelor tinere scade. Crescatoria se acopera cu o bucata de nailon de culoare inchisa sau un covor uzat, pentru a pastra umezeala, a tine mustele la distanta si sa impiedicam evadarea ramelor din noul lor mediu de viata. Acestea vor fi la inceput foarte active (mai ales noaptea), dupa acomodare insa se vor grupa in stratul cu umezala optima, unde se vor si inmulti. O aglomerare excesiva a ramelor intr-un spatiu restrans indica faptul ca ceva nu este in regula: prea multa umezeala, mediu prea uscat, prea acid, prea cald, prea rece, prea compactat sau lipsa de aer, in ultimele doua cazuri fiind necesara afanarea masei vegetale. Daca toate conditiile de viata sunt intrunite, ramele se vor inmulti din primavara pana in toamna. Desi sunt organisme hermafrodite, ramele se inmutesc exclusiv pe cale sexuata, prin alaturarea a doi indivizi si schimb reciproc de spermatozoizi. Dupa acuplare fiecare individ va secreta la nivelul clitelum-ului o substanta numita albumina, din care se va forma coconul. Acesta are forma rotunda, culoare alba, si contine cate 8 – 10 oua, din care dupa eclozare supravietuiesc de regula 3 – 4 exemplare. Pe durata maturarii oualor, in aprox. 3 saptamani (functie de temperatura), coconul se mareste si isi schimba culoarea, devenind galben, maro si rosu in ultima etapa, cand are marimea unui sambure de strugure. La eclozare ramele tinere au culoare alba cu nuante roz.
Ramele au, in sol si in afara solului, numerosi dusmani naturali. Multe rame sunt mancate in sol de cartite, soareci, gandaci si larvele acestora, iar la suprafata solului cad adeseori prada pasarilor.
Daca depozitam in crescatorie o cantitate mare de fructe stricate, riscam o inmultire excesiva a „musculitei de otet” (Drosophila melanogaster) care nu dauneaza ramelor, dar ne poate deranja prin numarul mare de indivizi. În acest caz putem folosi o capcana simpla, realizata dintr-o sticla de plastic, astfel: in zona de mijloc a sticlei, cu un cui subtire, incalzit, facem numeroase gauri; turnam in sticla suc de fructe, bere sau vin acrit, adaugam 2 picaturi de sapun lichid si inchidem sticla cu dopul sau. Gaurile vor fi suficient de mari pentru ca musculitele sa intre in sticla atrase de hrana, dar nu vor mai gasi calea de iesire, sfarsind inecate in lichidul din interior.
Pentru a avea o „crescatorie” eficienta vreme indelungata, trebuie sa avem grija de doua aspecte: sa asiguram permanent sursa de hrana si sa nu extragem o cantitate excesiva de rame, periclitand astfel perpetuarea populatiei.